Azi mi-a picat in mână un ziar destul de interesant. Mă refer la ziarul ZIARUL. Am început să-l răsfoiesc şi printre destule articole interesante am găsit unul care mi-a atras atenţia. Se numeşte „Petele" lui Klaus Johannis, care ne arată că cel ales de coaliţia de conjunctură, nu este chiar atât de curat pe cât vrea să pară. Redau articolul mai jos, exact aşa cum apare în ziar:
„Coaliţia de la Grivco“ a prezentat românilor un posibil premier „curat şi plăcut uscat“. Problemele pe care le are Klaus Johannis şi pe care le-a creat unor cetăţeni ai Sibiului sunt însă de natură să îngrijoreze, crudele realităţi locale, ascunse de presă, riscând să se transforme în unele naţionale.
Când Klaus Johannis a ieşit la rampă fiind propulsat în postura de posibil premier de către „coaliţia de la Grivco“, primarul Sibiului a fost prezentat ca un om fără pete, soluţia perfectă pentru postul de premier. Ni s-a adus ca argument procentul cu care a câştigat alegerile locale. Mai sunt însă şi alţi primari, în Bucureşti şi în ţară, care au câştigat cu peste 70% din primul tur.
Mai tare ca Năstase în case
Chiar din primele zile ale plimbării lui Klaus Johannis pe la televiziuni, au început să apară informaţii potrivit cărora primarul are probleme grave cu justiţia. Dosare, anchete, DNA, Parchetul General. Dintr-o dată, cel „curat şi plăcut uscat“ nu mai era la fel. Aflăm, cu stupoare, că marele primar are şi o uriaşă avere. Adică, mai exact, 6 case. Când a auzit, Adrian Năstase a murit de ciudă. „Patru case“ a devenit junior, în comparaţie cu performanţele lui Klaus. Mai ales că ele au fost achiziţonate dintr-un „amărât salariu“ de primar. Nici nu vrem să ne gândim ce anchete ar fi făcut băieţii lui Ceauşescu cu Johannis ca să justifice bănuţii. Acum însă totul este posibil. Nevasta, soacra, mătuşa, Tamara bineînţeles, sunt camuflări ideale.
Cu soţia şi soacra în anchetă
Una dintre anchetele DNA se referă chiar la modul de dobândire a două dintre aceste imobile, Johannis fiind acuzat că a revendicat cu acte false casele. Potrivit unor documente oficiale, evidenţiate de ancheta procurorilor, imobilele revendicate şi câştigate de familia Johannis ca urmare a unei decizii civile, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în 1999, sunt amplasate în Sibiu, pe str. Nicolae Bălcescu nr. 29, respectiv General Magheru nr. 35. Fiecare dintre imobile are o valoare de piaţă ridicată, ţinând cont că includ mai multe apartamente şi spaţii comerciale. Imobilele în cauză, preluate de statul român prin naţionalizare, au aparţinut soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, ambii decedaţi, în 1962, respectiv în 1969. În baza Legii 112/1995, cei care locuiau în respectivele imobile au cumpărat de la statul român apartamentele şi spaţiile comerciale. Surprinzător, în 1999, soţia primarului Johannis apare în scenă, cerându-le noilor proprietari să-şi părăsească locuinţele, pe motiv că ea e proprietar!!! Klaus Johannis, Carmen Johannis, soţia sa, şi Georgeta Lazurc, soacra sa, sunt „cercetaţi“ de ani buni de către magistraţii sibieni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals intelectual, uz de fals şi mărturie mincinoasă. Motivul: folosindu-se de acte false, persoanele respective au dobândit dreptul de proprietate asupra a două imobile situate în centrul Sibiului, printre care şi clădirea în care se află cel mai mare cinematograf din oraş, închiriat apoi de către primar, pe zeci de mii de euro lunar, Băncii Raiffeisen.
„Filiera sibiană“
Şi uite aşa vedem că Johannis ar trebui judecat nu numai după ce a făcut pentru locuitorii Sibiului – suntem convinşi că a făcut câte ceva de i-a câştigat pe oameni –, ci şi după ce a făcut pentru sine, în detrimentul altor sibieni. Cercetată mai atent, şi activitatea primarului pare să aibă fisuri. Asta pentru că mai mulţi sibieni s-au plâns, pe diverse bloguri că, din 2000, Johannis a interzis Serviciului juridic din primărie şi reprezentanţilor Urbana SA (societate de administrare fond locativ) să apere statul român în dosarele din instanţă privind retrocedările, deşi era o prevedere a Guvernului în acest sens. Se vorbeşte de naşterea unui adevărat cartel Primărie - firma de avocatură Suciu – firma de notar Buşcă - firma de executor judecătorec Tatu. Avocatul Dorin Suciu se află şi el alături de Ion Bastea – moştenitor prezumat, şi Romul Mărginean – martor în dosarul privind retrocedările.
Apropiat de PSD şi PNL
Johannis nu a avut probleme politice, asta pentru că a ştiut să se orienteze. În perioada 2000-2004, era cunoscut ca un apropiat al PSD-ului, care i-a susţinut toate proiectele. Cum vremurile s-au schimbat, Klaus a trecut şi prin „grădina“ liberalilor, având relaţii cu fostul premier Tăriceanu şi cu Adrian Iorgulescu. Tocmai această relaţie specială l-a determinat să suplimenteze cu încă trei milioane de euro lucrările firmelor Strabag-Serach-Corporation. În perioada 2006-2007, Ministerul Culturii a pompat sume mari pentru reabilitarea clădirilor în programul Sibiu - Capitală europeană. Cheltuielile s-au făcut pe proceduri îndoielnice, contestaţiile nefiind luate în calcul din cauza „necesităţii urgentării lucrărilor“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
E mai bun decat Boc
Trimiteți un comentariu