Am sperat să câştige Ponta. Nu că mi-ar fi simpatic. Nu sunt simpatizantă PSD. Dar deja făceam alergie de câte ori îl vedeam pe Geoană.
Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...
Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.
duminică, 21 februarie 2010
luni, 15 februarie 2010
ATENŢIE S-AU DESCHIS UŞILE...
... Palatului Parlamentului.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.
Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.
Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).
Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.
Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.
Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.
Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).
Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.
Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
