sâmbătă, 3 decembrie 2011

Berea care prosteşte

Zău dacă mai beau Neumarkt. Ăştia doi din reclamă parcă sunt reduşi mintal. Gustul puternic şi amărui dăunează grav neuronilor. Le-aş da eu o idee ce să boteze cu ŞI, dar mă abţin.

Dacă...

... Geoană este prostănac atunci Ponta cum este? Sau joacă ptr PDL sub acoperire?

duminică, 30 octombrie 2011

LUMEA LUI BANCIU SAU IMI PUTE TOT

Îi urmăream cu plăcere comentariile lui Radu Banciu pe vremea când prezenta Turul Franţei. Era altceva. Mi-a părut rău când nu l-a mai comentat. M-am bucurat ca l-am regăsit la Sport Total FM şi la Sport.ro. Ca jurnalist sportiv e in regulă. Ştie toate dedesubturile şi le critică.

Mai nou, de când este la B1, a trecut la mondenităţi şi la răutăţi. S-a transformat încet-încet în Mircea Badea şi în Cristian Tudor Popescu. Doi în unu. E deasupra tuturor, cel mai deştept, fără de prihană şi îi pute tot. Se pare că nimic nu îi este pe plac.

Îşi alege victime uşoare. Nu luptă ca de la bărbat la bărbat.

Una dintre victime Andreea Raicu: Probabil că i-a refuzat „bărbatului" Banciu o „suptilizare" şi acum îi urmăreşte greşelile şi o taxează. La greu. O emisiune nu i-a fost de ajuns. I s-a părut că nu a fost destul de convingător. I-a mai trebuit o emisiune. Probabil şi a treia, dar nu l-am mai urmărit.

O altă victimă - emisiunea Cronica Cârcotaşilor de miercuri, o ediţie specială, în care invitaţii îşi exprimau păreri cu privire la faptul că emisiunea trebuie să meargă mai departe. După părerea „specialistului" Banciu, emisiunea a fost penibilă şi invitaţii jalnici. Eu am văzut acea emisiune ca un strigăt de ajutor: Ce facem? Continuăm sau nu? Dacă da, cum? Dar mă rog, se pare că Banciu nu este capabil de compasiune, gândindu-se probabil că lui nu i se poate întâmpla.

Asta mă duce cu gândul la o întrebare: De ce Razii de noapte s-a transformat in Lumea lui Banciu? De ce Naum a dispărut din peisaj?

In fine, părerea mea este că ar trebui s-o lase mai uşor, altfel va cădea în derizoriu şi nu ştiu la ce îi foloseşte.

sâmbătă, 6 august 2011

Amintiri din copilarie

Azi la Real mi-am adus aminte de copilărie. Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Din păcate doar aspectul a păstrat caracteristicile. Gustul nu. În copilărie era mai bun, mai acidulat, mai dulce. Sau poate că mi se părea aşa pentru că beam atât de rar. Era sărbătoare când făcea tata rost de la ştrandul armatei. Ce vremuri. Nu îmi pare rău că le-am trăit.

marți, 11 ianuarie 2011

ÎNTREBARE ÎNTREBĂTOARE

Dacă Ceauşescu a fost omorât pentru că:

- Ne dădea salam cu soia,
- Ne dadea numai 2 ore de program la televizor,
- Interzisese avorturile,
- Nu dadea ulei şi zahar cu raţia,
- Plătise datoriile ţării,
- pe vremea lui toată lumea avea servici şi nu exista şomaj,
- pe vremea lui toată lumea avea case,
- pe vremea lui se circula o duminicaă da, alta nu

Ce este de făcut cu ăştia care după „revoluţie":

- Au vândut ţara bucăţică cu bucăţică (petrol, aur, industrie),
- Sunt corupţi până în măduva oaselor,
- Taie salariile şi pensiile după bunul plac,
- Ne-au îndatorat de o să plătească şi nepoţii noştrii,
- Mai au un pic de o să ne pună taxe şi impozite pe aerul respirat,
- Care se fac că încurajează natalitatea, dar taie din indemnizaţiile ptr creşterea copiilor,
- care ne pun să plătim când mergem la doctor deşi suntem la zi cu asigurările pentru sănătate,
- care ne omoară cu comisioanele şi dobânzile dacă Doamne fereşte avem nevoie şi ne împrumutăm de la bănci,
- care ne spun că de fapt soia este sănătoasă,
- care vor să ne ducă direct la cimitir după ultima zi de muncă ca şi salariat,
- care vor să ne omoare încet şi sigur cu vestitul Codex Alimentarius,
- care îşi văd de propriile privilegii, nepăsându-le şi de noi ăştia care ne plătim taxele şi impozitele,
- care....

Întrebare retorică de altfel. Pentru că suntem nişte laşi şi nişte fricoşi şi ne lăsăm călcaţi în picioare şi nu facem nimic.

Aşa suntem de veacuri nu de acum. Ceea ce mă face să-mi pun o altă întrebare: Oare cine a pornit „revoluţia"?