sâmbătă, 31 octombrie 2009

Poveste sau nu poveste? Aceasta e întrebarea

Azi am fost la şcoală. Şi pentru că am fost copiii cuminţi domnul profesor ne-a zis o poveste.

Povestea începe pe undeva în anul 2002, într-o pădure unde mai mare era „Bunicuţa" iar ajutorul ei nimeni altcineva decât „Bombonel". Pentru că nu prea mai avea chef de treabă în pădure, se duce Bombonel al nostru peste mări şi ţări, la un prieten de-al lui în China. Şi nu mică mirarea i-a fost personajului nostru când a ajuns acolo şi a văzut ce autostrăzi frumoase făcuse acesta în ţara lui:

- Prietene, zise Bombonel al nostru, dar ce autostrăzi multe şi frumoase ai.
- Da, zise chinezul, poporul meu a muncit mult dar suntem mândri de ceea ce am realizat. Dar dacă vrei te ajutăm şi pe tine să ai şi tu cum avem şi noi.

- Da, mi-ar plăcea şi mie, nu zic nu, dar pădurea noastră e cam săracă şi nu avem destui bani ca să construim atâtea autostrăzi ca voi.
- Nu-i nimic. Pentru că eşti prietenul meu bun te împrumut eu cu banii de care ai nevoie, nu-ţi iau dobândă la ei, mi-i dai tu înapoi aşa, cam în 30 de ani, îţi construiesc vreo 2000 de km de autostradă, şi pentru că eşti aşa de mărinimos şi mă laşi să vin în ţara ta să-ţi fac autostrăzile, îţi dau şi un comision de 5%.

Bucuros nevoie mare, se întoarce Bombonel în ţara lui şi se duse imediat la Bunicuţă să-i povestească cum a petrecut el în China şi să-i dea vestea cea mare. Stau ei amândoi la sfat, şi se gândiră, şi se sfătuiră.

Iată că veni vremea ca prietenul chinez să-i întoarcă vizita lui Bombonel şi să-l întrebe ce-a hotărât şi să bată palma. Bombonel, mai sfios din fire, se codi, se fâstăci, dar până la urmă îndrăzni şi-i răspunde acestuia.

- Bunul meu prieten, acceptam toate condiţiile tale, numai că avem o mică problemă.
- Care? Întrebă blândul chinez.
- Am văzut că eşti darnic cu noi şi ne-am gândit că un comision de 10% ar fi mai potrivit, ca să te lăsăm să construieşti la noi.

O fi adevărată sau nu povestea noastră? Căutând pe net, am găsit că într-adevăr în 2002, personajul nostru a făcut chiar mai multe vizite în China, atât private cât şi oficiale. Mai mult decât atît, aici am găsit un articol care confirmă intenţia chinezilor de a ne construi şoseaua de centură a Bucureştiului, precum şi crearea unui depozit de 100 de milioane de dolari la BNR. Articolul cu pricina a fost publicat în 22 august 2003. Şi totul sună atât de bine şi frumos încât nu poţi să nu te întrebi de ce după 6 ani de la povestea asta, nu numai că nu avem o şosea de centură, dar noi ne bucurăm nevoie mare că la 1 Decembrie, de ziua noastră naţională inaugurăm... 42 de km de autostradă. Penibil, dar cum altă explicaţie nu am găsit, povestea profesorului meu pare verosimilă.

Şi am mai găsit ceva pe net, care se leagă perfect cu povestea de mai sus. Priviţi:





Niciun comentariu: