Domnule Preşedinte,
V-am votat în 2004 în ambele tururi de scrutin, am votat la referendumul din 2007 împotriva demiterii dvs, v-am votat şi în 2009.
De aceea îmi permit acum să vă scriu o scrisoare în care îmi exprim câteva nedumiriri şi câteva întrebări.
Având în vedere frământările oamenilor şi ştirile care circulă, vă întreb indignată cum este posibil ca o ordonanţă precum şi normele de aplicare a acesteia, cu privire la drepturile de autor, să fie adoptată şi aplicată cu o asemenea rapiditate, iar pentru manelişti este nevoie de aproape jumătate de an pentru a lucra la o lege care prevede impozitarea acestora?
De ce popii şi întreaga Biserică Ortodoxă Română are facilităţi fiscale, fiind scutită de la plata contribuţiilor către stat? Pentru ei de ce nu se da o ordonanţă de urgenţă? Din ceea ce citesc în presă au afaceri înfloritoare.
Aţi afirmat de curând că vă simţiţi bine în România. Cum reuşiţi?
Încurajaţi oamenii să plece din ţară pentru că sistemul din România nu îi poate plăti. Cum rămâne atunci cu SĂ TRĂIŢI BINE! Să trăiţi bine, poate, dar nu în România. În Spania, Canada, Franţa, Germania etc.
Aţi ales, pentru ieşirea din criză, la începutul verii ca pensionarilor să li se taie din pensii şi bugetarilor din salarii. Aţi spus că este soluţia corectă. Dar aţi omis să spuneţi şi pentru cine este corectă.
Cu sistemul ticăloşit cum a rămas? Când o să vedem şi noi la puşcărie un adevărat corupt, un adevărat evazionist? Culmea este că nici ei nu sunt în stare să îşi dovedeasca nevinovăţia, dar nici justiţia să-i dovedească. Procese duse la nesfârşit şi amânate pe vicii de procedură. Nu dau nume. Le ştiţi dvs mai bine decât mine.
Despre parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari nu aţi mai spus nimic. Sau opoziţia a avut dreptate că a fost un şiretlic ca să aduceţi lumea la vot?
Deşi nemulţumirile sunt mult mai multe, închei, spunându-vă doar atât: Dacă vă mai suspendă opoziţia încă o dată, să nu contaţi pe votul meu la referendum.
Un cetăţean dezamăgit.
duminică, 29 august 2010
joi, 29 iulie 2010
ASEMĂNĂRI ŞI DEOSEBIRI
Având în vedere că Iisus Hristos propovăduia printre altele modestia, munca şi ajutorul necondiţionat dat semenului aflat într-o situaţie grea, nu înţeleg de ce, mai marele B.O.R. este împopoţonat cu haine scumpe, şi îi atârnă de gât 3 cruci sau ce-o fi alea, etalând o bogăţie care contrastează flagrant cu vremurile grele pe care le trăim.
Cu cine seamănă mai mult patriarhul nostru?
Mie mi se pare că mai mult cu ăsta:
Sau cu ăsta (cu o mică exagerare în acest caz):
Deşi normal, modelul patriarhului ar fi trebuit să fie mai degrabă acesta:
Sau acesta, printre oamenii de rând:
Nu pot să nu mă întreb de ce nu donează banii cu care vrea să înalţe catedrala atât de controversată amărâţilor din Moldova care au rămas fără case.
Nu pot să nu mă întreb cât tupeu trebuie să ai ca să dai un asemenea răspuns (preluat de pe realitatea.net), răspuns dat Asociaţiei Secular-Umanistă din România, cea care a cerut impozitarea Bisericii Ortodoxe Române:
„Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administraţia patriarhală doar o treime dintre salariaţi beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cheltuielile pentru întreţinerea clădirilor şi plata utilităţilor (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obţinute din producerea şi comercializarea de lumânări, calendare, cărţi şi obiecte religioase, vin liturgic şi unele chirii. Întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, multe dintre acestea monumente istorice, au de asemenea o pondere importantă între cheltuielile pe care unităţile de cult le fac, cel mai adesea fără niciun sprijin al statului. Patrimoniul Bisericii este alcătuit, în majoritate, din lăcaşuri de cult şi din clădiri vechi, care necesită investiţii importante pentru o funcţionare normală”, se arată în comunicatul BOR.
„Nealocarea în bugetul de stat pe 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului deservent, a niciunui ban pentru activităţi edilitare, sociale şi educaţionale, creează în cazul Bisericii Ortodoxe Române dificultăţi în susţinerea amplei opere sociale şi educaţionale pe care o desfăşoară la nivel naţional. Cele câteva exemple de fonduri oferite prin Hotărâri de Guvern unor unităţi de cult ortodoxe sunt izolate şi irelevante pentru fondul general al problemei. De altfel, toate fondurile de la bugetul public acordate cultelor sunt controlate şi verificate periodic de Curtea de Conturi şi alte instituţii publice abilitate, în ceea ce priveşte respectarea destinaţiei şi a corectitudinii folosirii acestora”, precizează comunicatul.
„Referitor la contribuţiile benevole pentru oficierea serviciilor religioase (botezuri, căsătorii, înmormântări), îi informăm pe reprezentanţii ASUR că valoarea acestora este stabilită în fiecare parohie de către adunarea parohială la propunerea consiliului parohial, în funcţie de posibilităţile materiale ale comunităţii de credincioşi (cazurile sociale beneficiază de gratuitate şi de sprijin din partea parohiilor). Contribuţiile sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii (supuse controlului financiar intern), fiind folosite pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi completarea salariilor personalului deservent (majoritatea asigurate integral din veniturile parohiilor). În plus, pe lângă numeroase parohii funcţionează aşezăminte sociale (cantine, cabinete medicale, case pentru vârstnici etc.), finanţate parţial sau integral din veniturile proprii. Încercarea de generalizare, fără discernământ, din partea ASUR a unor cazuri izolate de indisciplină financiară în astfel de situaţii dovedeşte necunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a unităţilor bisericeşti ortodoxe (parohie, mănăstire, protoierie, eparhie şi patriarhie) şi a modului corect de gestionare a fondurilor în raport cu cei care le oferă. Aşa se explică construirea celor peste 2000 de lăcaşuri de cult şi organizarea celor aproape 500 de aşezăminte sociale – inclusiv cabinete medicale - de către Biserica Ortodoxă Română în ultimii 20 de ani cu fonduri provenite, în cea mai mare parte de la credincioşi”, mai menţionează documentul.
Şi în final nu pot să nu mă întreb câţi din popii de azi şi-au ales acest drum din vocaţie, din dragoste de Dumnezeu şi câţi din dragoste de bani?
Merg săptămânal în cimitirul Bellu, la mormântul tatălui meu şi când văd preoţii care se plimbă pe alei în căutarea slujbelor de pomenire (a se citi în căutarea ciubucurilor), sincer mi se face greaţă.
Să mă ierte Dumnezeu că judec, dar nu pot să tac când văd atâta nedreptate.
Cu cine seamănă mai mult patriarhul nostru?
Mie mi se pare că mai mult cu ăsta:
Sau cu ăsta (cu o mică exagerare în acest caz):
Deşi normal, modelul patriarhului ar fi trebuit să fie mai degrabă acesta:
Nu pot să nu mă întreb de ce nu donează banii cu care vrea să înalţe catedrala atât de controversată amărâţilor din Moldova care au rămas fără case.
Nu pot să nu mă întreb cât tupeu trebuie să ai ca să dai un asemenea răspuns (preluat de pe realitatea.net), răspuns dat Asociaţiei Secular-Umanistă din România, cea care a cerut impozitarea Bisericii Ortodoxe Române:
„Sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical al cultelor religioase. În Biserica Ortodoxă Română sunt foarte multe salarii plătite din fondurile proprii ale eparhiilor. De exemplu, în Administraţia patriarhală doar o treime dintre salariaţi beneficiază de sprijin la salariu de la bugetul de stat, iar două treimi sunt plătiţi integral din fondurile proprii ale Bisericii. La aceste cheltuieli salariale ale unităţilor bisericeşti se adaugă şi cheltuielile pentru întreţinerea clădirilor şi plata utilităţilor (curent electric, apă, gaze, căldură, telefoane etc.), care sunt asigurate, cu mari eforturi, numai din veniturile proprii obţinute din producerea şi comercializarea de lumânări, calendare, cărţi şi obiecte religioase, vin liturgic şi unele chirii. Întreţinerea şi repararea lăcaşurilor de cult, multe dintre acestea monumente istorice, au de asemenea o pondere importantă între cheltuielile pe care unităţile de cult le fac, cel mai adesea fără niciun sprijin al statului. Patrimoniul Bisericii este alcătuit, în majoritate, din lăcaşuri de cult şi din clădiri vechi, care necesită investiţii importante pentru o funcţionare normală”, se arată în comunicatul BOR.
„Nealocarea în bugetul de stat pe 2010, în afară de sprijinul financiar pentru salariile personalului deservent, a niciunui ban pentru activităţi edilitare, sociale şi educaţionale, creează în cazul Bisericii Ortodoxe Române dificultăţi în susţinerea amplei opere sociale şi educaţionale pe care o desfăşoară la nivel naţional. Cele câteva exemple de fonduri oferite prin Hotărâri de Guvern unor unităţi de cult ortodoxe sunt izolate şi irelevante pentru fondul general al problemei. De altfel, toate fondurile de la bugetul public acordate cultelor sunt controlate şi verificate periodic de Curtea de Conturi şi alte instituţii publice abilitate, în ceea ce priveşte respectarea destinaţiei şi a corectitudinii folosirii acestora”, precizează comunicatul.
„Referitor la contribuţiile benevole pentru oficierea serviciilor religioase (botezuri, căsătorii, înmormântări), îi informăm pe reprezentanţii ASUR că valoarea acestora este stabilită în fiecare parohie de către adunarea parohială la propunerea consiliului parohial, în funcţie de posibilităţile materiale ale comunităţii de credincioşi (cazurile sociale beneficiază de gratuitate şi de sprijin din partea parohiilor). Contribuţiile sunt înregistrate în evidenţa contabilă a fiecărei parohii (supuse controlului financiar intern), fiind folosite pentru întreţinerea lăcaşului de cult şi completarea salariilor personalului deservent (majoritatea asigurate integral din veniturile parohiilor). În plus, pe lângă numeroase parohii funcţionează aşezăminte sociale (cantine, cabinete medicale, case pentru vârstnici etc.), finanţate parţial sau integral din veniturile proprii. Încercarea de generalizare, fără discernământ, din partea ASUR a unor cazuri izolate de indisciplină financiară în astfel de situaţii dovedeşte necunoaşterea modului de organizare şi funcţionare a unităţilor bisericeşti ortodoxe (parohie, mănăstire, protoierie, eparhie şi patriarhie) şi a modului corect de gestionare a fondurilor în raport cu cei care le oferă. Aşa se explică construirea celor peste 2000 de lăcaşuri de cult şi organizarea celor aproape 500 de aşezăminte sociale – inclusiv cabinete medicale - de către Biserica Ortodoxă Română în ultimii 20 de ani cu fonduri provenite, în cea mai mare parte de la credincioşi”, mai menţionează documentul.
Şi în final nu pot să nu mă întreb câţi din popii de azi şi-au ales acest drum din vocaţie, din dragoste de Dumnezeu şi câţi din dragoste de bani?
Merg săptămânal în cimitirul Bellu, la mormântul tatălui meu şi când văd preoţii care se plimbă pe alei în căutarea slujbelor de pomenire (a se citi în căutarea ciubucurilor), sincer mi se face greaţă.
Să mă ierte Dumnezeu că judec, dar nu pot să tac când văd atâta nedreptate.
sâmbătă, 3 iulie 2010
DE CE POPIMEA E MAI CU MOŢ?
Trăim zile din ce în ce mai negre. Tocmai ne-a fost crescut TVA-ul, Euro a crescut în draci, salariile bugetarilor au scăzut, Moldova e inundată şi veştile proaste nu se opresc.
Tocmai mi-a ajuns pe la ureche un zvon că unităţile de cult religios sunt scutite de la plata impozitelor. Un pic şocată de veste, mai ales in vremurile pe care le trăim, am purces la o căutare pe net pentru a verifica veridicitatea zvonului. Se pare că este adevărat şi nu mi se pare deloc corect.
Reproduc aici câteva articole de lege (legea 489 din 28 decembrie 2006), care mă revoltă prin nedreptatea lor.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
Cel mai tare articol de lege insă mi se pare acesta:
Art. 11. – Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
De ce lor să le fie acordate facilităţi fiscale şi amărâţilor care îşi trăiesc viaţa de azi pe mâine nu?
Iată ce mai mai găsit:
Prevederi fiscale privind unitatile de cult
1. Cultele religioase sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmatoarele venituri: venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, venituri obtinute din chirii, alte venituri obtinute din activitati economice, venituri din despagubiri in forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
De asemenea, unitatile de cult sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale obtinute din activitati fara scop patrimonial scutite de la plata impozitului pe profit.
Unitatile de cult datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce depaseste plafonul de scutire de 15.000 de euro sau partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor altele decat cele neimpozabile.
Veniturile care nu se iau in calcul la stabilirea profitului impozabil sunt urmatoarele:
• cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor;
• contributiile banesti sau in natura ale membrilor;
• taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;
• donatiile si banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
• dividendele si dobanzile obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din venituri scutite;
• resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;
• veniturile exceptionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate in proprietatea unitatilor de cult, altele decat cele care sunt sau au fost folosite intr-o activitate economica;
• sumele primite ca urmare a nerespectarii conditiilor cu care s-a facut donatia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective sa fie utilizate in anul curent sau in anii urmatori, pentru realizarea scopului si obiectivelor acestora, potrivit statutelor proprii sau codurilor canonice, dupa caz;
• veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decat cele care sunt utilizate in activitatea economica;
• sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice.
În condiţiile în care biserica propovăduieşte ca noi să fim buni, modeşti, cu frică de Dumnezeu, să nu furăm etc. popii se lăfăie in maşini luxoase, biserici care mai de care mai mai poleite şi straie preoţeşti cât mai aurite.
Niciodată, dar niciodată nu am auzit pe cineva care sa spună că un popă i-a tăiat chitanţă pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare. Nu mai vorbesc de bănuţii care sunt lăsaţi de credincioşi la diferite slujbe. Sau de câştigurile popilor care aleargă nesătui prin cimitire şi care ne taxează binişor la o slujbă de pomenire care nu durează mai mult de 5-10 minute. Să mai zic şi de faptul că biserica şi-a arogat dreptul de monopol asupra comercializării obiectelor bisericeşti.
Unde este dreptatea? Concluzia simplă pe care am tras-o este că biserica este stat în stat şi nu prea are legătură cu credinţa.
Expresia SĂ FACI CE ZICE POPA NU CE FACE POPA, este mai valabilă ca oricând.
Consider că aici se ascund o mulţime de bani câştigaţi la negru, care dacă ar ieşi la suprafaţă şi ar fi impozitaţi corespunzător ar ajuta intr-o oarecare măsură statul. Stat care poate ajuta biserica, dar care biserică nu ajută statul şi implicit pe noi muritorii de rând.
Tocmai mi-a ajuns pe la ureche un zvon că unităţile de cult religios sunt scutite de la plata impozitelor. Un pic şocată de veste, mai ales in vremurile pe care le trăim, am purces la o căutare pe net pentru a verifica veridicitatea zvonului. Se pare că este adevărat şi nu mi se pare deloc corect.
Reproduc aici câteva articole de lege (legea 489 din 28 decembrie 2006), care mă revoltă prin nedreptatea lor.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
Cel mai tare articol de lege insă mi se pare acesta:
Art. 11. – Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
De ce lor să le fie acordate facilităţi fiscale şi amărâţilor care îşi trăiesc viaţa de azi pe mâine nu?
Iată ce mai mai găsit:
Prevederi fiscale privind unitatile de cult
1. Cultele religioase sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmatoarele venituri: venituri obtinute din producerea si valorificarea obiectelor si produselor necesare activitatii de cult, venituri obtinute din chirii, alte venituri obtinute din activitati economice, venituri din despagubiri in forma baneasca, obtinute ca urmare a masurilor reparatorii prevazute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.
De asemenea, unitatile de cult sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale obtinute din activitati fara scop patrimonial scutite de la plata impozitului pe profit.
Unitatile de cult datoreaza impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce depaseste plafonul de scutire de 15.000 de euro sau partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor altele decat cele neimpozabile.
Veniturile care nu se iau in calcul la stabilirea profitului impozabil sunt urmatoarele:
• cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor;
• contributiile banesti sau in natura ale membrilor;
• taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;
• donatiile si banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
• dividendele si dobanzile obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din venituri scutite;
• resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;
• veniturile exceptionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate in proprietatea unitatilor de cult, altele decat cele care sunt sau au fost folosite intr-o activitate economica;
• sumele primite ca urmare a nerespectarii conditiilor cu care s-a facut donatia/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective sa fie utilizate in anul curent sau in anii urmatori, pentru realizarea scopului si obiectivelor acestora, potrivit statutelor proprii sau codurilor canonice, dupa caz;
• veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decat cele care sunt utilizate in activitatea economica;
• sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice.
În condiţiile în care biserica propovăduieşte ca noi să fim buni, modeşti, cu frică de Dumnezeu, să nu furăm etc. popii se lăfăie in maşini luxoase, biserici care mai de care mai mai poleite şi straie preoţeşti cât mai aurite.
Niciodată, dar niciodată nu am auzit pe cineva care sa spună că un popă i-a tăiat chitanţă pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare. Nu mai vorbesc de bănuţii care sunt lăsaţi de credincioşi la diferite slujbe. Sau de câştigurile popilor care aleargă nesătui prin cimitire şi care ne taxează binişor la o slujbă de pomenire care nu durează mai mult de 5-10 minute. Să mai zic şi de faptul că biserica şi-a arogat dreptul de monopol asupra comercializării obiectelor bisericeşti.
Unde este dreptatea? Concluzia simplă pe care am tras-o este că biserica este stat în stat şi nu prea are legătură cu credinţa.
Expresia SĂ FACI CE ZICE POPA NU CE FACE POPA, este mai valabilă ca oricând.
Consider că aici se ascund o mulţime de bani câştigaţi la negru, care dacă ar ieşi la suprafaţă şi ar fi impozitaţi corespunzător ar ajuta intr-o oarecare măsură statul. Stat care poate ajuta biserica, dar care biserică nu ajută statul şi implicit pe noi muritorii de rând.
sâmbătă, 29 mai 2010
SUPERFARMACISTA LU' PEŞTE PRĂJIT
După o aşteptare de aproape o lună la o „audienţă" la medicul de familie, mama mea a venit în sfârşit bucuroasă acasă ptr că obţinuse un tratament pentru o indispoziţie pe care o suferă de ceva vreme. A aşteptat o lună ptr că, după ultima aberaţie de regulă, sau lege, sau ce mama măsii o fi, medicii de familie nu au voie să consulte mai mult de 21 de pacienţi pe zi, şi nu mai mult de o consultaţie pe lună de pacient. La a doua scoţi banu'. Cotizezi lunar la CAS? Şi ce dacă. De aia nu mai pot ei. Li se rupe în paişpe. Nu medicilor de familie. Nu. Ci deştepţilor care impun astfel de legi aberante, legi care nu sunt făcute să ne ajute, ci din contră, să ne pună beţe în roate, să ne facă viaţa şi mai amară. Asta dacă suntem norocoşi şi scăpăm cu viaţă şi nu crăpăm, ca să nu mai fie nevoie să mai cheltuie cu noi.
În fine. Victorioase, a doua zi, cu compensata în mâini am intrat in prima farmacie care ne-a ieşit în cale. Ghinion. Nu aveau unul din medicamentele prescrise. Nu am dezarmat, deja având în minte unde vom face al doilea popas. Farmacia DONA de la Piaţa Progresul, că tot trebuia să facem şi piaţa. Zis şi făcut. După o aşteptare la coadă de aproximativ 10 minute (erau două case, dar numai la una se eliberează compensate), întind reţeta duduiei farmaciste că doamnă nu pot să-i spun. După o îndelungată analiză, îmi spune că nu o poate elibera, că unul din medicamente nu era scris în latină. Am crezut că glumeşte. M-am uitat la faţa ei şi era cât se poate de serioasă. Mai mult, m-a trimis înapoi la medicul de familie sa îmi refacă reţeta. I-am zis că nu se poate ca mama să mai stea iar la o coadă de două ore la medic ptr o chestie de doi lei. Mi-a servit o chestie că aşa zice legislaţia şi mi-a întins reţeta. Eram atât de nervoasă că i-am smuls reţeta din mână, înjurând printre dinţi. Noroc ca nu o ţinea prea strâns că se rupea.
Norocul nostru că mai există şi farmacii de cartier. A avut mama buna idee să intrăm într-una pe care o ştia ea, în spatele unor blocuri. Intrăm. Cu inima strânsă, întind reţeta farmacistei. O ia, o analizează, îmi calculează cât am de plătit, plătesc şi îmi dă medicamentele. I-am întins o privire complice maică-mii înainte de a ieşi. Mi-a făcut un semn discret din cap şi bucuroase am ieşit din farmacie.
Primul gând care m-a străfulgerat a fost să mă întorc la Dona să fac atmosferă negativă. Zis şi făcut. Am început frumos ca să îi atrag atenţia, de la ce făcea ea acolo, după care am scos artileria grea. „Uite duduie ca în altă parte se poate." Şi i-am fluturat victorioasă punga cu medicamente, destul de zgomotos, ca să atrag atenţia şi celor care erau în farmacie. Şi cu voce tare am ameninţat-o că o s-o reclam la protecţia consumatorilor că pune bolnavii pe drumuri inutil. Vizil afectată, duduia a mai zis ea ceva acolo, naiba ştie ce, că am ieşit trântind uşa în urma mea. De data asta satisfăcută. Mă răzbunasem. De reclamat nu o să o reclam, dar nu ptr că nu ar merita, ci ptr că la cât de prost merge totul în România, ar fi o pierdere inutilă de vreme şi de nervi. Mă voi mulţumi cu dreptatea pe care mi-am făcut-o singură.
P.S. Am scris într-un post anterior despre un medicament pe care l-au băgat pe piaţă în locul hemorzonului. Procto Glyvenol pe numele lui. Scump şi prost. Au început să-i facă reclamă la tv. Ce concluzie să trag eu de aici? Mă abţin, că deja am înjurat destul pe ziua de azi.
În rest numai de bine.
În fine. Victorioase, a doua zi, cu compensata în mâini am intrat in prima farmacie care ne-a ieşit în cale. Ghinion. Nu aveau unul din medicamentele prescrise. Nu am dezarmat, deja având în minte unde vom face al doilea popas. Farmacia DONA de la Piaţa Progresul, că tot trebuia să facem şi piaţa. Zis şi făcut. După o aşteptare la coadă de aproximativ 10 minute (erau două case, dar numai la una se eliberează compensate), întind reţeta duduiei farmaciste că doamnă nu pot să-i spun. După o îndelungată analiză, îmi spune că nu o poate elibera, că unul din medicamente nu era scris în latină. Am crezut că glumeşte. M-am uitat la faţa ei şi era cât se poate de serioasă. Mai mult, m-a trimis înapoi la medicul de familie sa îmi refacă reţeta. I-am zis că nu se poate ca mama să mai stea iar la o coadă de două ore la medic ptr o chestie de doi lei. Mi-a servit o chestie că aşa zice legislaţia şi mi-a întins reţeta. Eram atât de nervoasă că i-am smuls reţeta din mână, înjurând printre dinţi. Noroc ca nu o ţinea prea strâns că se rupea.
Norocul nostru că mai există şi farmacii de cartier. A avut mama buna idee să intrăm într-una pe care o ştia ea, în spatele unor blocuri. Intrăm. Cu inima strânsă, întind reţeta farmacistei. O ia, o analizează, îmi calculează cât am de plătit, plătesc şi îmi dă medicamentele. I-am întins o privire complice maică-mii înainte de a ieşi. Mi-a făcut un semn discret din cap şi bucuroase am ieşit din farmacie.
Primul gând care m-a străfulgerat a fost să mă întorc la Dona să fac atmosferă negativă. Zis şi făcut. Am început frumos ca să îi atrag atenţia, de la ce făcea ea acolo, după care am scos artileria grea. „Uite duduie ca în altă parte se poate." Şi i-am fluturat victorioasă punga cu medicamente, destul de zgomotos, ca să atrag atenţia şi celor care erau în farmacie. Şi cu voce tare am ameninţat-o că o s-o reclam la protecţia consumatorilor că pune bolnavii pe drumuri inutil. Vizil afectată, duduia a mai zis ea ceva acolo, naiba ştie ce, că am ieşit trântind uşa în urma mea. De data asta satisfăcută. Mă răzbunasem. De reclamat nu o să o reclam, dar nu ptr că nu ar merita, ci ptr că la cât de prost merge totul în România, ar fi o pierdere inutilă de vreme şi de nervi. Mă voi mulţumi cu dreptatea pe care mi-am făcut-o singură.
P.S. Am scris într-un post anterior despre un medicament pe care l-au băgat pe piaţă în locul hemorzonului. Procto Glyvenol pe numele lui. Scump şi prost. Au început să-i facă reclamă la tv. Ce concluzie să trag eu de aici? Mă abţin, că deja am înjurat destul pe ziua de azi.
În rest numai de bine.
luni, 24 mai 2010
Lansare DIAVOLUL POLITIC CORECT
Am avut bucuria de a participa la lansarea cărţii scrise de ieromonahul Savatie Baştovoi DIAVOLUL POLITIC CORECT. Am fost plăcut surprinsă de numărul foarte mare de oameni care au răspuns invitaţiei, Librăria Sophia devenind neîncăpătoare, precum şi de invitatul Radu Moraru, care a acceptat să participe la lansare.
Despre carte se poate citi mai jos, într-un post anterior.
Despre carte se poate citi mai jos, într-un post anterior.
Aici doar câteva fotografii.
marți, 11 mai 2010
POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!!!!!!!!!!!!!!!!
Precizez de la inceput: Nu sunt membră PDL şi nici nu voi fi. Nu pup pe nimeni în cur că nu am de ce. Obiceiul este practicat de pupincuriştii care urmăresc să obţină niscaiva foloase. Eu foloasele le obţin muncind zi de zi, de dimineaţă până seara, şi în uichend, şi plec şi pe teren în afara Bucureştiului dacă este nevoie.
E fierbere mare în România şi toată lumea îl înjură pe Băsescu. Parţial au dreptate. Singura vină pe care i-o găsesc este că a făcut prostia să-l menţină pe Boc în funcţia de premier. Premier care a fost şi este prea moale şi a tot amânat să taie în carne vie. Şi inevitabilul a venit. Am ajuns la fundul sacului.
Măsura cu care nu sunt de acord acum, este cea cu reducerea pensiilor. Pensionarii şi aşa sunt de vai de mama lor şi îşi duc zilele de azi pe mâine. Unii, nu toţi. Cunosc pensionari care au ales varianta muncii şi nu a văicăritului şi se duc frumuşel zi de zi la privat şi îşi rotunjesc veniturile. O singură obiecţie aş avea faţă de pensionari: Câţi ani de muncă au cei care acum se vaită că nu au pensii, sau au pensii prea mici? Cu cât au contribuit la fondul de pensii? Cât şi-au pus la tinereţe deoparte ptr acum la bătrâneţe?
În schimb de bugetarii care acum ies în stradă şi protestează nu-mi este milă de nici o culoare. Am muncit şi eu la buget 14 ani de zile. Şi vorba aia cu unu' cu sapa şi 10 cu mapa este mai mult decât adevărată. Dacă eşti capabil du-te nene, dă-ţi demisia de la buget şi mergi la privat şi negociază-ţi salariul. Dacă eşti valabil şi arăţi că-ţi merge mintea şi mâna ai şi tupeu să ceri. Dar acolo trebuie să munceşti. Nu mai merge să te fâţâi toată ziua bună ziua cu nişte hârtii în mănă. Nu mai ţine.
La noi, în România, s-a promovat nemunca la greu. Subvenţii (o cunoştinţă de a mea, care munceşte, are şi posibilităţi materiale, se văita deunăzi, cum să plătească ea la întreţinere 8 milioane. Sincer mi-a cam sărit ţandăra că şi eu am plătit 5 mil astă iarnă la gaze şi nu m-a subvenţionat nimeni. Am consumat - am plătit), venit minim garantat (adică de ce să mă omor cu munca, că mai bine stau acasă şi statul fraierul îmi dă mie bani), pensionări anticipate, pensionări ptr handicap pentru handicapaţi închipuiţi şi exemplele pot continua.
Profesorii se vaită, dar nu fac nimic ptr elevi. Sau fac, dar acasă. Nu la şcoală. Mă crucesc când citesc despre profele porno, despre profele bătute sau jignite de elevi, despre profesorii care nici nu-şi dau interes prea mult la şcoală ca să facă bine elevii să vină la meditaţii în particular (oare cîţi profesori care fac meditaţii acasă, îşi declară veniturile suplimentare la fisc? Eu nu am auzit nici un caz).
Sistemul medical? Medicii sunt nemulţumiţi de salarii? Dar de ce despre oamenii care ies din spital mai bolnavi decât au intrat (asta dacă au noroc să scape cu viaţă) nu zice nici un medic nimic? Ce fac cu banii primiţi ca şpagă? Că nu-i aşa, nu se uită la tine nimeni dacă nu te duci să-i bagi plicul în buzunar. De oamenii care mor plimbându-se între spitale, pentru că nu vrea nimeni să-i interneze, iar nu zice nici un medic nimic.
De politicieni ce să mai zic? Sunt toţi o apă şi un pământ. Tocmai am citit de un senator PNL care se uita la un filmuleţ deochiat in parlament când se dezbătea legea pensiilor. Corupţie şi nesimţire fără margini.
Preferăm să ne văcărim şi să facem vini în stânga şi dreapta, să vedem paiul din ochiul celuilalt. fără a vedea bârna din ochiul nostru.
Toată lumea este revoltată, toată lumea se gândeşte la proteste, dar absolut nimeni nu zice hai fraţilor să ne apucăm să muncim că e groasă. Statul nu mai are de unde să ne dea. Pentru că aşa ne-a obişnuit. Să ni se dea şi să ni se facă. Munca e grea. E mai uşor să ne văităm.
Aşa ca o concluzie, şi parafrazând o scenetă mai veche cu Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, care mi-a venit acum în minte zic: POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!
E fierbere mare în România şi toată lumea îl înjură pe Băsescu. Parţial au dreptate. Singura vină pe care i-o găsesc este că a făcut prostia să-l menţină pe Boc în funcţia de premier. Premier care a fost şi este prea moale şi a tot amânat să taie în carne vie. Şi inevitabilul a venit. Am ajuns la fundul sacului.
Măsura cu care nu sunt de acord acum, este cea cu reducerea pensiilor. Pensionarii şi aşa sunt de vai de mama lor şi îşi duc zilele de azi pe mâine. Unii, nu toţi. Cunosc pensionari care au ales varianta muncii şi nu a văicăritului şi se duc frumuşel zi de zi la privat şi îşi rotunjesc veniturile. O singură obiecţie aş avea faţă de pensionari: Câţi ani de muncă au cei care acum se vaită că nu au pensii, sau au pensii prea mici? Cu cât au contribuit la fondul de pensii? Cât şi-au pus la tinereţe deoparte ptr acum la bătrâneţe?
În schimb de bugetarii care acum ies în stradă şi protestează nu-mi este milă de nici o culoare. Am muncit şi eu la buget 14 ani de zile. Şi vorba aia cu unu' cu sapa şi 10 cu mapa este mai mult decât adevărată. Dacă eşti capabil du-te nene, dă-ţi demisia de la buget şi mergi la privat şi negociază-ţi salariul. Dacă eşti valabil şi arăţi că-ţi merge mintea şi mâna ai şi tupeu să ceri. Dar acolo trebuie să munceşti. Nu mai merge să te fâţâi toată ziua bună ziua cu nişte hârtii în mănă. Nu mai ţine.
La noi, în România, s-a promovat nemunca la greu. Subvenţii (o cunoştinţă de a mea, care munceşte, are şi posibilităţi materiale, se văita deunăzi, cum să plătească ea la întreţinere 8 milioane. Sincer mi-a cam sărit ţandăra că şi eu am plătit 5 mil astă iarnă la gaze şi nu m-a subvenţionat nimeni. Am consumat - am plătit), venit minim garantat (adică de ce să mă omor cu munca, că mai bine stau acasă şi statul fraierul îmi dă mie bani), pensionări anticipate, pensionări ptr handicap pentru handicapaţi închipuiţi şi exemplele pot continua.
Profesorii se vaită, dar nu fac nimic ptr elevi. Sau fac, dar acasă. Nu la şcoală. Mă crucesc când citesc despre profele porno, despre profele bătute sau jignite de elevi, despre profesorii care nici nu-şi dau interes prea mult la şcoală ca să facă bine elevii să vină la meditaţii în particular (oare cîţi profesori care fac meditaţii acasă, îşi declară veniturile suplimentare la fisc? Eu nu am auzit nici un caz).
Sistemul medical? Medicii sunt nemulţumiţi de salarii? Dar de ce despre oamenii care ies din spital mai bolnavi decât au intrat (asta dacă au noroc să scape cu viaţă) nu zice nici un medic nimic? Ce fac cu banii primiţi ca şpagă? Că nu-i aşa, nu se uită la tine nimeni dacă nu te duci să-i bagi plicul în buzunar. De oamenii care mor plimbându-se între spitale, pentru că nu vrea nimeni să-i interneze, iar nu zice nici un medic nimic.
De politicieni ce să mai zic? Sunt toţi o apă şi un pământ. Tocmai am citit de un senator PNL care se uita la un filmuleţ deochiat in parlament când se dezbătea legea pensiilor. Corupţie şi nesimţire fără margini.
Preferăm să ne văcărim şi să facem vini în stânga şi dreapta, să vedem paiul din ochiul celuilalt. fără a vedea bârna din ochiul nostru.
Toată lumea este revoltată, toată lumea se gândeşte la proteste, dar absolut nimeni nu zice hai fraţilor să ne apucăm să muncim că e groasă. Statul nu mai are de unde să ne dea. Pentru că aşa ne-a obişnuit. Să ni se dea şi să ni se facă. Munca e grea. E mai uşor să ne văităm.
Aşa ca o concluzie, şi parafrazând o scenetă mai veche cu Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, care mi-a venit acum în minte zic: POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!
joi, 1 aprilie 2010
luni, 29 martie 2010
PROFEŢII...
Mi-a căzut în mâini o carte: DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT, scrisă de Savatie Baştovoi.
Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:
„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»
Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.
„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.
„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.
„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“
„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“
„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”
Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953
Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.
Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.
O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?
Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.
O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.
Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.
Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.
Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:
„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»
Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.
„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.
„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.
„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“
„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“
„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”
Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953
Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.
Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.
O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?
Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.
O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.
Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.
Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.
duminică, 21 martie 2010
DA' CU HEMORZONU' CE-AU AVUT?!?
Să te ferească Doamne Doamne să te lovească hemoroidu'.
Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.
O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.
Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.
Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.
Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?
Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.
O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.
Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.
Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.
Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?
duminică, 21 februarie 2010
AND THE WINNER IS... VICTOR PONTA
Am sperat să câştige Ponta. Nu că mi-ar fi simpatic. Nu sunt simpatizantă PSD. Dar deja făceam alergie de câte ori îl vedeam pe Geoană.
Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...
Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.
Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...
Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
