AND THE WINNER IS... VICTOR PONTA

Am sperat să câştige Ponta. Nu că mi-ar fi simpatic. Nu sunt simpatizantă PSD. Dar deja făceam alergie de câte ori îl vedeam pe Geoană.

Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...

Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.

ATENŢIE S-AU DESCHIS UŞILE...

... Palatului Parlamentului.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.

Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.

Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).

Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.

Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.

ÎNCOTRO?

OM = Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. (cf. DEXoniline.ro)

Citesc presa din aceste zile şi îmi pun întrebarea: Cât din definiţia de mai sus este adevărat? Redau numai câteva din titlurile ziarelor peste care mi-am aruncat o privire:

- Foto şocant / Şi-a ucis concubina şi a aruncat-o goală în stradă - Libertatea din 21.01.2010
- I-a ars penisul soţului, ca să nu o înşele - Libertatea din 22.01.2010
- Şi-a ucis colegul, apoi şi-a zburat creierii - Libertatea din 22.01.2010
- Înhumate lângă mama care le-a ucis - Libertatea din 21.01.2010
- A încercat să se sinucidă după ce a fugit cu banii locatarilor - Evenimentul zilei - 22.01.2010
- Tatăl subofiţerului criminal: "Toţi îl jigneau şi-l făceau în toate felurile" - realitatea.net - 22.01.2010

Şi lista ar putea continua. Violenţa predomină. În filme şi ceea ce este şi mai grav şi în desenele animate.

Nu numai ceea ce citesc în ziare şi văd la tv. mă pune pe gânduri, ci şi ceea ce văd şi trăiesc în jurul meu. La ultima ninsoare spre exemplu, după ce a nins o noapte intreagă, dimineaţa, când potecile încă nu erau formate, oamenii preferau să se lovească unii de alţii, decât să facă un pas în lateral, să îl lase pe cel care venea din sens opus să treacă şi apoi să îşi continue drumul. Ne jignim unii pe alţii din motive puerile cum ar fi diferenţele de opinie politică. Ne urâm chiar din cauza asta. Şi când spun asta, nu mă refer numai la „vârfurile" din politică, ci şi la noi oamenii de rând. Ne urâm vecinul care a îndrăznit să-şi ia o maşină mai „bengoasă", şi chiar îl pedepsim pentru asta. O zgâriem sau îi spargem vreun geam sau un cauciuc.

Despre valorile morale nici nu mai vorbesc. Sunt aproape inexistente. Amantlâcul a luat proporţii. Sunt demult apuse vremurile în care o căsnicie era sfântă. Acum, dacă nu ai amant/amantă nu eşti „cool".

Suntem nesimţiţi. Preferăm să aruncăm pe jos ambalajele care nu ne mai folosesc, decât să le punem în coşul de gunoi. Ne scoatem câinii „la plimbare" uitând să strângem în urma lor, străzile fiind pline de rahaţi. Personal, am văzut numai o femeie care strânge rahaţii celor doi câini pe care îi are în dotare. În rest Dumnezeu cu mila.

Suntem invadaţi de cerşetori. Săptămâna trecută, nici nu ajunsesem bine la mormântul familiei, când am fost abordată de un cerşetor, care nu s-a lăsat până nu mi-a smuls 1 leu. Dacă nu-i dădeam, nu aş fi avut pace. Era un individ de aproximativ 45-50 de ani, îmbrăcat cu o pereche de blugi aproape noi şi o haină bleumarin destul de curată. În mână avea o pungă nou nouţă pe care scria vodafone. Am încercat eu să-i spun că s-a inventat ceea ce se cheamă munca. Răspunsul lui a fost scurt: „Sunt vai de mama mea că am 5 copii acasă". Mi-a impus chiar cât să-i dau: de două pâini. M-am înfuriat. Până la urmă ca să scap i-am dat un leu.

Este mai uşor să ne plângem că nu avem, că nu ni se dă şi că nu ni se face, în loc să punem osul la treabă. Îi invidiem şi îi bârfim pe cei de lângă noi care au. Şi exemplele negative pot continua la nesfârşit.

Din păcate asta este tendinţa. Din rău în mai rău. Nu se întrevede nici o îmbunătăţire a situaţiei. În loc să evoluăm, noi involuăm. Din păcate nici cei care mai au o urmă de bun simţ şi educaţie, nu iau nici o atitudine, trecând resemnaţi pe lângă specimenele la care fac referire mai sus. De frică, de lehamite, e greu de spus.

Ca să revin la definiţia cu care am început, întreb şi eu ca gâgă, unde este şi în ce constă superioritatea omului?

Închei cu o altă ştire găsită tot în Libertatea, în care un câine s-a dovedit a fi mai „uman", adoptând câţiva pui de pisică rămaşi fără mămica lor. S-a ataşat atât de tare de puiuţi, încât a început să producă lapte.

ABIA ACUM AM ÎNŢELES...

... De ce nu am fost în stare să-l votez pe Geoană. M-am edificat acum, în urma fulminantelor declaraţii ale „prostănacului" şi ale ilustrei sale neveste Mihaela, dragostea lui.

Deci atacul energetic bată-l vina, a fost cauza faptului că atunci când am intrat în cabina de vot, ştampila pe care o ţineam în mână, nu a vrut cu nici un chip să se îndrepte spre pătrăţica lui Geoană, îndreptându-se cu pas vesel şi hotărât către cea a lui Băsescu.

Vreau să menţionez că am simţit acest atac şi în turul doi. Atac care a fost mult mai puternic decât în primul tur, ştampila fiind atrasă şi mai tare de pătrăţica unde era scris numele lui Băsescu.

P.S. Acest post este o ironie şi trebuie tratat ca atare.
P.P.S. Mare îţi este grădina Doamne!

Instantaneu din sectorul care este

Deşi alegerile s-au terminat de mai bine de o lună, pe Şoseaua Viilor, în sectorul care este, încă mai există postere cu Geoană.

Semne bune anul n-are

 Toată lumea se bucură când trecem într-un an nou. Este un gest optimist. Toţi sperăm ca anul nou să fie ceva mai bun decât cel vechi. Sigur, unora chiar li se şi întâmplă şi mă bucur pentru ei.

Din păcate, eu am primit în fiecare zi numai veşti proaste. Trec peste ceea ce mi s-a întâmplat mie, fapte minore de altfel – mi s-a inundat pivniţa şi mi s-a stricat calculatorul (a decedat cooler-ul). Câţiva apropiaţi de ai mei au păţit-o destul de rău. Şeful meu s-a intors cu maxilarul spart din concediul de câteva zile pe care l-a petrecut la schi iar o colegă s-a ales cu o unghie smulsă. Reparabile şi acestea, dar cu ceva suferinţă totuşi.

Însă vestea care m-a mâhnit azi cel mai mult a fost cea legată de moartea cârcotaşului Toni Tecuceanu, care dădea viaţă scenetelor din emisiune. Era un om tânăr şi este mare păcat că s-a stins atât de repede. Citisem din ziare că este bolnav, într-o stare destul de gravă, dar tot timpul am sperat că se va face bine. Nu s-a întâmplat. Dumnezeu a avut alte planuri cu el se pare. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Condoleanţe familiei.

LA MULTI ANI 2010!

Şi prostănac şi piază rea!?!

„Răsfoind" net-ul am ajuns la o ştire care până mai ieri circula ca şi zvon. Editura Nemira are probleme financiare grave. A cerut Tribunalului Bucureşti insolvenţa şi intenţionează să intre în reorganizare judiciară. Sincer regret această stare de fapt, mai ales că şi eu lucrez in acelaşi domeniu, al cărţii, şi tot atât de sincer sper ca totul să se termine cu bine, mai ales că Nemira este un nume greu în panoplia de edituri a României şi lumea cărţilor ar fi mult mai săracă.

Dar oricât de mâhnită aş fi din această cauză, un gând ghiduş nu-mi dă pace. De aceea nu mă pot abţine, şi întreb şi eu: Le-o fi adus Geoană ghinion? După cum cred că se ştie are omul o carte şi tocmai la Nemira şi-a găsit să o editeze. E vorba de cartea intitulată sec Încredere şi care a fost lansată in toamna acestui an.

CRĂCIUNUL COPILĂRIEI MELE

Crăciunul este o sărbătoare frumoasă. Poate cea mai frumoasă. În special ptr copiii care au fost cuminţi şi au primit daruri de la Moş Crăciun cel generos.

Îmi aduc aminte de o secvenţă din copilăria mea. Trecuseră câteva zile de la Crăciun, dar tata primise o jucărie ptr mine de la o cunoştinţă. Când a ajuns acasă şi mi-a dat-o mi-a zis că s-a întâlnit cu Moşul (pe vremea aia era Moş Gerilă) pe drum şi mi-a trimis jucăria prin el. Eram atât de încântată că s-a gândit Moşul din nou la mine şi nu m-a uitat...  Nici nu mai ştiu câţi ani aveam.

Între timp am crescut, tata nu mai este, iar Moş Crăciun şi-a îndreptat paşii către alţi copii.

Sărbători cu bine şi CRĂCIUN FERICIT!

Şansa de a-l cunoaşte pe Costel Busuioc

Am avut ocazia de a-l cunoaşte pe Costel Busuioc cu prilejul lansării cărţii care îi poartă numele. Lansarea a avut loc la Libraria Sophia din Bucureşti. Cartea a apărut la Editura Agnos sub semnatătura lui Romeo Petrasciuc.

A fost o ocazie fericită pe care mă bucur că nu am ratat-o. Cu toate că a ajuns să atingă nivelul de sus al societăţii, Costel Busuioc nu şi-a pierdut capul, celebritatea nu l-a făcut să-şi piardă coloana vertebrală şi a rămas acelaşi om simplu, cu bun simţ, dar cu un talent deosebit, cu un zâmbet sincer şi inocent, care nu a uitat de unde a plecat.

După cum a mărturisit chiar el la lansare, după ce a câştigat concursul, Hijos de Babel din Spania, i s-au făcut multe propuneri nu prea ortodoxe. Una dintre ele era să îşi părăsească soţia, pentru că nu dădea bine la imagine. Neacceptând propunerea a pierdut un contract de 100.000 de Euro. I s-a propus să cânte manele, pe bani grei. A refuzat-o şi pe aceasta.

Fiind un om cu frică de Dumnezeu a ales calea dreaptă, fără compromisuri. Tot el a declarat la lansare, că el ar putea să-şi câştige existenţa chiar dacă nu ar mai putea cânta şi că prietenii lui cei mai buni au rămas tot cei pe care îi cunoştea înainte de concurs.

Pe scurt, a fost o plăcere să particip la acest eveniment, plecând de acolo plăcut impresionată.