duminică, 20 septembrie 2009

Bucureşti să ne trăieşti

Iată oameni buni că în aceste zile Bucureştiul îşi serbează ziua de naştere. O vârstă venerabilă s-ar putea spune - 550 de ani, dar la cum se prezintă, eu aş îndrăzni să spun că încă nu a ajuns la maturitate.

Rădăcinile capitalei le datorăm se pare primului cioban care a ajuns pe aceste meleaguri, Bucur pe numele lui (nu Becali cum poate că v-a dus gândul), care a înjghebat pe malul Dâmboviţei o mică aşezare şi a ridicat o bisericuţă de lemn.

Numele Bucureştiului este pentru prima dată amintit într-un document semnat la 20 septembrie 1459, de conducătorul Vlad Ţepeş, care şi-a stabilit aici a doua reşedinţă dupa cea de la Târgovişte.

Dar să nu ne pierdem în detalii istorice, ci să purcedem la urări, că aşa se cuvine la ceas aniversar:

- Fie ca la 600 de ani (sau mai devreme) cetăţenii tăi să fie mai educaţi, mai civilizaţi, să nu te mai murdărească şi să înveţe să arunce gunoiul la cel mai apropiat coş şi nu pe jos cum se procedează acum, să nu mai scuipe şi să nu se mai uşureze la colţ de bloc sau pe străzi mai întunecoase.

- Fie ca să ai parte de edili care să te cinstească, care să promită mai puţin şi să facă mai mult. Să facă ceva concret pentru bucureşteni şi aici nu mă refer la cel mai lung cârnat sau cel mai mare tort.

- Fie ca în cele din urmă să scapi măcar de unul din primarii de sector. Aici mă refer la primarul Marean Vanghelie care este, care nu ştiu cum se face că se realege mereu, deşi toată lumea pe care o cunosc şi stă în sectorul 5, votează pe oricine altcineva numai pe el nu.

- Fie ca şoselele să-ţi fie asfaltate (nu numai cele din centru ci şi cele de la periferie) şi mai încăpătoare.

Şi nemulţumiri ar mai fi, dar e zi de sărbătoare şi un LA MULŢI ANI! ar fi mai potrivit.

Şi cum fără fotografii parcă nu are farmec blogul iată-le în cele ce urmează, primele fiind de la Muzeul de istorie de la Piaţa Universităţii, restul fiind uşor de recunoscut:

































































































2 comentarii:

Anonim spunea...

La muzee era cu intrare? :D

Ligia spunea...

La cel de la Universitate era gratis, la cel de pe Calea Victoriei era cu intrare. 4 lei