Plaja este cum exact cum am găsit-o descrisă pe net: modestă. Dar spre surprinderea mea curată faţă de alte locuri pe unde am mai fost. Erau pubele din loc în loc şi culmea, lumea chiar arunca gunoiul în ele. Zic asta ptr. că sunt obişnuită să văd cum oamenii aruncă gunoiul pe jos chiar dacă există locuri amenajate pentru asta chiar la 2 paşi.
Încet încet s-a lăsat şi seara. Dacă mi-ar fi zis cineva că o să mă plimb pe jos noaptea între 2 Mai şi Vama Veche i-aş fi zis că e nebun(ă). Şi totuşi...
Am ajuns în Vamă. Lume multă, veselie şi Stufstock. Intrarea liberă, dar nu înainte de a fi controlată amănunţit în rucsac şi sfătuită să nu scot sticla de apă. Nu am înţeles de ce, mai ales că înăuntru se vindea la greu bere, şi altele asemenea. Ce nu mi-a mai plăcut? În prima seară m-am trezit dată la o parte de către un om al lui Ţăndărică, care se afla în public şi se pare că îi obturam priveliştea. El urma să cânte a doua seară.
Per total a fost frumos atât cât am putut să văd din Stufstock. Atmosfera făcea toţi banii.
Pentru că eram la o aruncătură de băţ de Bulgaria, mi-am zis că merită totuşi sacrificată o zi de plajă. Mai ales că am auzit numai lucruri bune despre litoralul bulgăresc. Ce-i drept nu mă aşteptam la o coadă aşa de mare la ieşirea din ţară. Cred că am stat mai bine de o oră ca să ies din România. Şi era o căldură...
În fine, am reuşit să intru în Bulgaria. Nu mi-a plăcut şoseaua care era superpeticită, iar în sate domnea un aer sărăcăcios şi trist. În momentul ăla, când am văzut ce drumuri au, chiar m-am simţit mândră de România. Se poate deci şi mai rău. În schimb am fost plăcut surprinsă de faptul că aveau o mulţime de mori de vânt.
Şi am ajuns în sfârşit şi la Balcik. Fost teritoriu românesc cu o grădină botanică superbă şi bineînţeles castelul Reginei Maria.
Dacă nu pun la socoteală nota de plată cam umflată de la cârciumă (un peşte-lufar, usturoi, o felie de lămâie, o îngheţată şi două felii de pâine = 70 de lei), şoseaua peticită şi faptul că am rătăcit drumul către România (noroc cu o tipă amabilă-româncă, care m-a văzut la o intersecţie cu harta în mână şi un pic cam speriată şi care mi-a arătat pe unde să o iau), a fost o zi super. În Balcik se vorbeşte româneşte şi se poate plăti în lei, ceea ce mi părut un pic ciudat, dar convenabil.
Şi cum orice minune ţine numai trei zile, în a patra a început să plouă. Aşa că mi-am făcut bocceluţa, am băgat benzină şi am luat drumul Bucureştiului.
4 comentarii:
Unde este "prietena mea Mari" în această aventură la Pontul Euxin?
Pe acolo, pe undeva.
marfa pozele
Mulţam frumos.
Trimiteți un comentariu