După o aşteptare de aproape o lună la o „audienţă" la medicul de familie, mama mea a venit în sfârşit bucuroasă acasă ptr că obţinuse un tratament pentru o indispoziţie pe care o suferă de ceva vreme. A aşteptat o lună ptr că, după ultima aberaţie de regulă, sau lege, sau ce mama măsii o fi, medicii de familie nu au voie să consulte mai mult de 21 de pacienţi pe zi, şi nu mai mult de o consultaţie pe lună de pacient. La a doua scoţi banu'. Cotizezi lunar la CAS? Şi ce dacă. De aia nu mai pot ei. Li se rupe în paişpe. Nu medicilor de familie. Nu. Ci deştepţilor care impun astfel de legi aberante, legi care nu sunt făcute să ne ajute, ci din contră, să ne pună beţe în roate, să ne facă viaţa şi mai amară. Asta dacă suntem norocoşi şi scăpăm cu viaţă şi nu crăpăm, ca să nu mai fie nevoie să mai cheltuie cu noi.
În fine. Victorioase, a doua zi, cu compensata în mâini am intrat in prima farmacie care ne-a ieşit în cale. Ghinion. Nu aveau unul din medicamentele prescrise. Nu am dezarmat, deja având în minte unde vom face al doilea popas. Farmacia DONA de la Piaţa Progresul, că tot trebuia să facem şi piaţa. Zis şi făcut. După o aşteptare la coadă de aproximativ 10 minute (erau două case, dar numai la una se eliberează compensate), întind reţeta duduiei farmaciste că doamnă nu pot să-i spun. După o îndelungată analiză, îmi spune că nu o poate elibera, că unul din medicamente nu era scris în latină. Am crezut că glumeşte. M-am uitat la faţa ei şi era cât se poate de serioasă. Mai mult, m-a trimis înapoi la medicul de familie sa îmi refacă reţeta. I-am zis că nu se poate ca mama să mai stea iar la o coadă de două ore la medic ptr o chestie de doi lei. Mi-a servit o chestie că aşa zice legislaţia şi mi-a întins reţeta. Eram atât de nervoasă că i-am smuls reţeta din mână, înjurând printre dinţi. Noroc ca nu o ţinea prea strâns că se rupea.
Norocul nostru că mai există şi farmacii de cartier. A avut mama buna idee să intrăm într-una pe care o ştia ea, în spatele unor blocuri. Intrăm. Cu inima strânsă, întind reţeta farmacistei. O ia, o analizează, îmi calculează cât am de plătit, plătesc şi îmi dă medicamentele. I-am întins o privire complice maică-mii înainte de a ieşi. Mi-a făcut un semn discret din cap şi bucuroase am ieşit din farmacie.
Primul gând care m-a străfulgerat a fost să mă întorc la Dona să fac atmosferă negativă. Zis şi făcut. Am început frumos ca să îi atrag atenţia, de la ce făcea ea acolo, după care am scos artileria grea. „Uite duduie ca în altă parte se poate." Şi i-am fluturat victorioasă punga cu medicamente, destul de zgomotos, ca să atrag atenţia şi celor care erau în farmacie. Şi cu voce tare am ameninţat-o că o s-o reclam la protecţia consumatorilor că pune bolnavii pe drumuri inutil. Vizil afectată, duduia a mai zis ea ceva acolo, naiba ştie ce, că am ieşit trântind uşa în urma mea. De data asta satisfăcută. Mă răzbunasem. De reclamat nu o să o reclam, dar nu ptr că nu ar merita, ci ptr că la cât de prost merge totul în România, ar fi o pierdere inutilă de vreme şi de nervi. Mă voi mulţumi cu dreptatea pe care mi-am făcut-o singură.
P.S. Am scris într-un post anterior despre un medicament pe care l-au băgat pe piaţă în locul hemorzonului. Procto Glyvenol pe numele lui. Scump şi prost. Au început să-i facă reclamă la tv. Ce concluzie să trag eu de aici? Mă abţin, că deja am înjurat destul pe ziua de azi.
În rest numai de bine.
sâmbătă, 29 mai 2010
luni, 24 mai 2010
Lansare DIAVOLUL POLITIC CORECT
Am avut bucuria de a participa la lansarea cărţii scrise de ieromonahul Savatie Baştovoi DIAVOLUL POLITIC CORECT. Am fost plăcut surprinsă de numărul foarte mare de oameni care au răspuns invitaţiei, Librăria Sophia devenind neîncăpătoare, precum şi de invitatul Radu Moraru, care a acceptat să participe la lansare.
Despre carte se poate citi mai jos, într-un post anterior.
Despre carte se poate citi mai jos, într-un post anterior.
Aici doar câteva fotografii.
marți, 11 mai 2010
POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!!!!!!!!!!!!!!!!
Precizez de la inceput: Nu sunt membră PDL şi nici nu voi fi. Nu pup pe nimeni în cur că nu am de ce. Obiceiul este practicat de pupincuriştii care urmăresc să obţină niscaiva foloase. Eu foloasele le obţin muncind zi de zi, de dimineaţă până seara, şi în uichend, şi plec şi pe teren în afara Bucureştiului dacă este nevoie.
E fierbere mare în România şi toată lumea îl înjură pe Băsescu. Parţial au dreptate. Singura vină pe care i-o găsesc este că a făcut prostia să-l menţină pe Boc în funcţia de premier. Premier care a fost şi este prea moale şi a tot amânat să taie în carne vie. Şi inevitabilul a venit. Am ajuns la fundul sacului.
Măsura cu care nu sunt de acord acum, este cea cu reducerea pensiilor. Pensionarii şi aşa sunt de vai de mama lor şi îşi duc zilele de azi pe mâine. Unii, nu toţi. Cunosc pensionari care au ales varianta muncii şi nu a văicăritului şi se duc frumuşel zi de zi la privat şi îşi rotunjesc veniturile. O singură obiecţie aş avea faţă de pensionari: Câţi ani de muncă au cei care acum se vaită că nu au pensii, sau au pensii prea mici? Cu cât au contribuit la fondul de pensii? Cât şi-au pus la tinereţe deoparte ptr acum la bătrâneţe?
În schimb de bugetarii care acum ies în stradă şi protestează nu-mi este milă de nici o culoare. Am muncit şi eu la buget 14 ani de zile. Şi vorba aia cu unu' cu sapa şi 10 cu mapa este mai mult decât adevărată. Dacă eşti capabil du-te nene, dă-ţi demisia de la buget şi mergi la privat şi negociază-ţi salariul. Dacă eşti valabil şi arăţi că-ţi merge mintea şi mâna ai şi tupeu să ceri. Dar acolo trebuie să munceşti. Nu mai merge să te fâţâi toată ziua bună ziua cu nişte hârtii în mănă. Nu mai ţine.
La noi, în România, s-a promovat nemunca la greu. Subvenţii (o cunoştinţă de a mea, care munceşte, are şi posibilităţi materiale, se văita deunăzi, cum să plătească ea la întreţinere 8 milioane. Sincer mi-a cam sărit ţandăra că şi eu am plătit 5 mil astă iarnă la gaze şi nu m-a subvenţionat nimeni. Am consumat - am plătit), venit minim garantat (adică de ce să mă omor cu munca, că mai bine stau acasă şi statul fraierul îmi dă mie bani), pensionări anticipate, pensionări ptr handicap pentru handicapaţi închipuiţi şi exemplele pot continua.
Profesorii se vaită, dar nu fac nimic ptr elevi. Sau fac, dar acasă. Nu la şcoală. Mă crucesc când citesc despre profele porno, despre profele bătute sau jignite de elevi, despre profesorii care nici nu-şi dau interes prea mult la şcoală ca să facă bine elevii să vină la meditaţii în particular (oare cîţi profesori care fac meditaţii acasă, îşi declară veniturile suplimentare la fisc? Eu nu am auzit nici un caz).
Sistemul medical? Medicii sunt nemulţumiţi de salarii? Dar de ce despre oamenii care ies din spital mai bolnavi decât au intrat (asta dacă au noroc să scape cu viaţă) nu zice nici un medic nimic? Ce fac cu banii primiţi ca şpagă? Că nu-i aşa, nu se uită la tine nimeni dacă nu te duci să-i bagi plicul în buzunar. De oamenii care mor plimbându-se între spitale, pentru că nu vrea nimeni să-i interneze, iar nu zice nici un medic nimic.
De politicieni ce să mai zic? Sunt toţi o apă şi un pământ. Tocmai am citit de un senator PNL care se uita la un filmuleţ deochiat in parlament când se dezbătea legea pensiilor. Corupţie şi nesimţire fără margini.
Preferăm să ne văcărim şi să facem vini în stânga şi dreapta, să vedem paiul din ochiul celuilalt. fără a vedea bârna din ochiul nostru.
Toată lumea este revoltată, toată lumea se gândeşte la proteste, dar absolut nimeni nu zice hai fraţilor să ne apucăm să muncim că e groasă. Statul nu mai are de unde să ne dea. Pentru că aşa ne-a obişnuit. Să ni se dea şi să ni se facă. Munca e grea. E mai uşor să ne văităm.
Aşa ca o concluzie, şi parafrazând o scenetă mai veche cu Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, care mi-a venit acum în minte zic: POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!
E fierbere mare în România şi toată lumea îl înjură pe Băsescu. Parţial au dreptate. Singura vină pe care i-o găsesc este că a făcut prostia să-l menţină pe Boc în funcţia de premier. Premier care a fost şi este prea moale şi a tot amânat să taie în carne vie. Şi inevitabilul a venit. Am ajuns la fundul sacului.
Măsura cu care nu sunt de acord acum, este cea cu reducerea pensiilor. Pensionarii şi aşa sunt de vai de mama lor şi îşi duc zilele de azi pe mâine. Unii, nu toţi. Cunosc pensionari care au ales varianta muncii şi nu a văicăritului şi se duc frumuşel zi de zi la privat şi îşi rotunjesc veniturile. O singură obiecţie aş avea faţă de pensionari: Câţi ani de muncă au cei care acum se vaită că nu au pensii, sau au pensii prea mici? Cu cât au contribuit la fondul de pensii? Cât şi-au pus la tinereţe deoparte ptr acum la bătrâneţe?
În schimb de bugetarii care acum ies în stradă şi protestează nu-mi este milă de nici o culoare. Am muncit şi eu la buget 14 ani de zile. Şi vorba aia cu unu' cu sapa şi 10 cu mapa este mai mult decât adevărată. Dacă eşti capabil du-te nene, dă-ţi demisia de la buget şi mergi la privat şi negociază-ţi salariul. Dacă eşti valabil şi arăţi că-ţi merge mintea şi mâna ai şi tupeu să ceri. Dar acolo trebuie să munceşti. Nu mai merge să te fâţâi toată ziua bună ziua cu nişte hârtii în mănă. Nu mai ţine.
La noi, în România, s-a promovat nemunca la greu. Subvenţii (o cunoştinţă de a mea, care munceşte, are şi posibilităţi materiale, se văita deunăzi, cum să plătească ea la întreţinere 8 milioane. Sincer mi-a cam sărit ţandăra că şi eu am plătit 5 mil astă iarnă la gaze şi nu m-a subvenţionat nimeni. Am consumat - am plătit), venit minim garantat (adică de ce să mă omor cu munca, că mai bine stau acasă şi statul fraierul îmi dă mie bani), pensionări anticipate, pensionări ptr handicap pentru handicapaţi închipuiţi şi exemplele pot continua.
Profesorii se vaită, dar nu fac nimic ptr elevi. Sau fac, dar acasă. Nu la şcoală. Mă crucesc când citesc despre profele porno, despre profele bătute sau jignite de elevi, despre profesorii care nici nu-şi dau interes prea mult la şcoală ca să facă bine elevii să vină la meditaţii în particular (oare cîţi profesori care fac meditaţii acasă, îşi declară veniturile suplimentare la fisc? Eu nu am auzit nici un caz).
Sistemul medical? Medicii sunt nemulţumiţi de salarii? Dar de ce despre oamenii care ies din spital mai bolnavi decât au intrat (asta dacă au noroc să scape cu viaţă) nu zice nici un medic nimic? Ce fac cu banii primiţi ca şpagă? Că nu-i aşa, nu se uită la tine nimeni dacă nu te duci să-i bagi plicul în buzunar. De oamenii care mor plimbându-se între spitale, pentru că nu vrea nimeni să-i interneze, iar nu zice nici un medic nimic.
De politicieni ce să mai zic? Sunt toţi o apă şi un pământ. Tocmai am citit de un senator PNL care se uita la un filmuleţ deochiat in parlament când se dezbătea legea pensiilor. Corupţie şi nesimţire fără margini.
Preferăm să ne văcărim şi să facem vini în stânga şi dreapta, să vedem paiul din ochiul celuilalt. fără a vedea bârna din ochiul nostru.
Toată lumea este revoltată, toată lumea se gândeşte la proteste, dar absolut nimeni nu zice hai fraţilor să ne apucăm să muncim că e groasă. Statul nu mai are de unde să ne dea. Pentru că aşa ne-a obişnuit. Să ni se dea şi să ni se facă. Munca e grea. E mai uşor să ne văităm.
Aşa ca o concluzie, şi parafrazând o scenetă mai veche cu Leopoldina Bălănuţă şi Mitică Popescu, care mi-a venit acum în minte zic: POFTIŢI DRACULUI LA MUNCĂ!
joi, 1 aprilie 2010
luni, 29 martie 2010
PROFEŢII...
Mi-a căzut în mâini o carte: DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT, scrisă de Savatie Baştovoi.
Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:
„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»
Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.
„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.
„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.
„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“
„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“
„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”
Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953
Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.
Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.
O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?
Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.
O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.
Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.
Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.
Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:
„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»
Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.
„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.
„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.
„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“
„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“
„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”
Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953
Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.
Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.
O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.
Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?
Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.
O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.
Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.
Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.
duminică, 21 martie 2010
DA' CU HEMORZONU' CE-AU AVUT?!?
Să te ferească Doamne Doamne să te lovească hemoroidu'.
Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.
O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.
Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.
Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.
Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?
Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.
O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.
Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.
Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.
Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?
duminică, 21 februarie 2010
AND THE WINNER IS... VICTOR PONTA
Am sperat să câştige Ponta. Nu că mi-ar fi simpatic. Nu sunt simpatizantă PSD. Dar deja făceam alergie de câte ori îl vedeam pe Geoană.
Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...
Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.
Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...
Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.
luni, 15 februarie 2010
ATENŢIE S-AU DESCHIS UŞILE...
... Palatului Parlamentului.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.
Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.
Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).
Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.
Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.
Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.
Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).
Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.
Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.
vineri, 22 ianuarie 2010
ÎNCOTRO?
OM = Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. (cf. DEXoniline.ro)
Citesc presa din aceste zile şi îmi pun întrebarea: Cât din definiţia de mai sus este adevărat? Redau numai câteva din titlurile ziarelor peste care mi-am aruncat o privire:
- Foto şocant / Şi-a ucis concubina şi a aruncat-o goală în stradă - Libertatea din 21.01.2010
- I-a ars penisul soţului, ca să nu o înşele - Libertatea din 22.01.2010
- Şi-a ucis colegul, apoi şi-a zburat creierii - Libertatea din 22.01.2010
- Înhumate lângă mama care le-a ucis - Libertatea din 21.01.2010
- A încercat să se sinucidă după ce a fugit cu banii locatarilor - Evenimentul zilei - 22.01.2010
- Tatăl subofiţerului criminal: "Toţi îl jigneau şi-l făceau în toate felurile" - realitatea.net - 22.01.2010
Şi lista ar putea continua. Violenţa predomină. În filme şi ceea ce este şi mai grav şi în desenele animate.
Nu numai ceea ce citesc în ziare şi văd la tv. mă pune pe gânduri, ci şi ceea ce văd şi trăiesc în jurul meu. La ultima ninsoare spre exemplu, după ce a nins o noapte intreagă, dimineaţa, când potecile încă nu erau formate, oamenii preferau să se lovească unii de alţii, decât să facă un pas în lateral, să îl lase pe cel care venea din sens opus să treacă şi apoi să îşi continue drumul. Ne jignim unii pe alţii din motive puerile cum ar fi diferenţele de opinie politică. Ne urâm chiar din cauza asta. Şi când spun asta, nu mă refer numai la „vârfurile" din politică, ci şi la noi oamenii de rând. Ne urâm vecinul care a îndrăznit să-şi ia o maşină mai „bengoasă", şi chiar îl pedepsim pentru asta. O zgâriem sau îi spargem vreun geam sau un cauciuc.
Despre valorile morale nici nu mai vorbesc. Sunt aproape inexistente. Amantlâcul a luat proporţii. Sunt demult apuse vremurile în care o căsnicie era sfântă. Acum, dacă nu ai amant/amantă nu eşti „cool".
Suntem nesimţiţi. Preferăm să aruncăm pe jos ambalajele care nu ne mai folosesc, decât să le punem în coşul de gunoi. Ne scoatem câinii „la plimbare" uitând să strângem în urma lor, străzile fiind pline de rahaţi. Personal, am văzut numai o femeie care strânge rahaţii celor doi câini pe care îi are în dotare. În rest Dumnezeu cu mila.
Suntem invadaţi de cerşetori. Săptămâna trecută, nici nu ajunsesem bine la mormântul familiei, când am fost abordată de un cerşetor, care nu s-a lăsat până nu mi-a smuls 1 leu. Dacă nu-i dădeam, nu aş fi avut pace. Era un individ de aproximativ 45-50 de ani, îmbrăcat cu o pereche de blugi aproape noi şi o haină bleumarin destul de curată. În mână avea o pungă nou nouţă pe care scria vodafone. Am încercat eu să-i spun că s-a inventat ceea ce se cheamă munca. Răspunsul lui a fost scurt: „Sunt vai de mama mea că am 5 copii acasă". Mi-a impus chiar cât să-i dau: de două pâini. M-am înfuriat. Până la urmă ca să scap i-am dat un leu.
Este mai uşor să ne plângem că nu avem, că nu ni se dă şi că nu ni se face, în loc să punem osul la treabă. Îi invidiem şi îi bârfim pe cei de lângă noi care au. Şi exemplele negative pot continua la nesfârşit.
Din păcate asta este tendinţa. Din rău în mai rău. Nu se întrevede nici o îmbunătăţire a situaţiei. În loc să evoluăm, noi involuăm. Din păcate nici cei care mai au o urmă de bun simţ şi educaţie, nu iau nici o atitudine, trecând resemnaţi pe lângă specimenele la care fac referire mai sus. De frică, de lehamite, e greu de spus.
Ca să revin la definiţia cu care am început, întreb şi eu ca gâgă, unde este şi în ce constă superioritatea omului?
Închei cu o altă ştire găsită tot în Libertatea, în care un câine s-a dovedit a fi mai „uman", adoptând câţiva pui de pisică rămaşi fără mămica lor. S-a ataşat atât de tare de puiuţi, încât a început să producă lapte.
Citesc presa din aceste zile şi îmi pun întrebarea: Cât din definiţia de mai sus este adevărat? Redau numai câteva din titlurile ziarelor peste care mi-am aruncat o privire:
- Foto şocant / Şi-a ucis concubina şi a aruncat-o goală în stradă - Libertatea din 21.01.2010
- I-a ars penisul soţului, ca să nu o înşele - Libertatea din 22.01.2010
- Şi-a ucis colegul, apoi şi-a zburat creierii - Libertatea din 22.01.2010
- Înhumate lângă mama care le-a ucis - Libertatea din 21.01.2010
- A încercat să se sinucidă după ce a fugit cu banii locatarilor - Evenimentul zilei - 22.01.2010
- Tatăl subofiţerului criminal: "Toţi îl jigneau şi-l făceau în toate felurile" - realitatea.net - 22.01.2010
Şi lista ar putea continua. Violenţa predomină. În filme şi ceea ce este şi mai grav şi în desenele animate.
Nu numai ceea ce citesc în ziare şi văd la tv. mă pune pe gânduri, ci şi ceea ce văd şi trăiesc în jurul meu. La ultima ninsoare spre exemplu, după ce a nins o noapte intreagă, dimineaţa, când potecile încă nu erau formate, oamenii preferau să se lovească unii de alţii, decât să facă un pas în lateral, să îl lase pe cel care venea din sens opus să treacă şi apoi să îşi continue drumul. Ne jignim unii pe alţii din motive puerile cum ar fi diferenţele de opinie politică. Ne urâm chiar din cauza asta. Şi când spun asta, nu mă refer numai la „vârfurile" din politică, ci şi la noi oamenii de rând. Ne urâm vecinul care a îndrăznit să-şi ia o maşină mai „bengoasă", şi chiar îl pedepsim pentru asta. O zgâriem sau îi spargem vreun geam sau un cauciuc.
Despre valorile morale nici nu mai vorbesc. Sunt aproape inexistente. Amantlâcul a luat proporţii. Sunt demult apuse vremurile în care o căsnicie era sfântă. Acum, dacă nu ai amant/amantă nu eşti „cool".
Suntem nesimţiţi. Preferăm să aruncăm pe jos ambalajele care nu ne mai folosesc, decât să le punem în coşul de gunoi. Ne scoatem câinii „la plimbare" uitând să strângem în urma lor, străzile fiind pline de rahaţi. Personal, am văzut numai o femeie care strânge rahaţii celor doi câini pe care îi are în dotare. În rest Dumnezeu cu mila.
Suntem invadaţi de cerşetori. Săptămâna trecută, nici nu ajunsesem bine la mormântul familiei, când am fost abordată de un cerşetor, care nu s-a lăsat până nu mi-a smuls 1 leu. Dacă nu-i dădeam, nu aş fi avut pace. Era un individ de aproximativ 45-50 de ani, îmbrăcat cu o pereche de blugi aproape noi şi o haină bleumarin destul de curată. În mână avea o pungă nou nouţă pe care scria vodafone. Am încercat eu să-i spun că s-a inventat ceea ce se cheamă munca. Răspunsul lui a fost scurt: „Sunt vai de mama mea că am 5 copii acasă". Mi-a impus chiar cât să-i dau: de două pâini. M-am înfuriat. Până la urmă ca să scap i-am dat un leu.
Este mai uşor să ne plângem că nu avem, că nu ni se dă şi că nu ni se face, în loc să punem osul la treabă. Îi invidiem şi îi bârfim pe cei de lângă noi care au. Şi exemplele negative pot continua la nesfârşit.
Din păcate asta este tendinţa. Din rău în mai rău. Nu se întrevede nici o îmbunătăţire a situaţiei. În loc să evoluăm, noi involuăm. Din păcate nici cei care mai au o urmă de bun simţ şi educaţie, nu iau nici o atitudine, trecând resemnaţi pe lângă specimenele la care fac referire mai sus. De frică, de lehamite, e greu de spus.
Ca să revin la definiţia cu care am început, întreb şi eu ca gâgă, unde este şi în ce constă superioritatea omului?
Închei cu o altă ştire găsită tot în Libertatea, în care un câine s-a dovedit a fi mai „uman", adoptând câţiva pui de pisică rămaşi fără mămica lor. S-a ataşat atât de tare de puiuţi, încât a început să producă lapte.
luni, 18 ianuarie 2010
ABIA ACUM AM ÎNŢELES...
... De ce nu am fost în stare să-l votez pe Geoană. M-am edificat acum, în urma fulminantelor declaraţii ale „prostănacului" şi ale ilustrei sale neveste Mihaela, dragostea lui.
Deci atacul energetic bată-l vina, a fost cauza faptului că atunci când am intrat în cabina de vot, ştampila pe care o ţineam în mână, nu a vrut cu nici un chip să se îndrepte spre pătrăţica lui Geoană, îndreptându-se cu pas vesel şi hotărât către cea a lui Băsescu.
Vreau să menţionez că am simţit acest atac şi în turul doi. Atac care a fost mult mai puternic decât în primul tur, ştampila fiind atrasă şi mai tare de pătrăţica unde era scris numele lui Băsescu.
P.S. Acest post este o ironie şi trebuie tratat ca atare.
P.P.S. Mare îţi este grădina Doamne!
Deci atacul energetic bată-l vina, a fost cauza faptului că atunci când am intrat în cabina de vot, ştampila pe care o ţineam în mână, nu a vrut cu nici un chip să se îndrepte spre pătrăţica lui Geoană, îndreptându-se cu pas vesel şi hotărât către cea a lui Băsescu.
Vreau să menţionez că am simţit acest atac şi în turul doi. Atac care a fost mult mai puternic decât în primul tur, ştampila fiind atrasă şi mai tare de pătrăţica unde era scris numele lui Băsescu.
P.S. Acest post este o ironie şi trebuie tratat ca atare.
P.P.S. Mare îţi este grădina Doamne!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
