CURCUBEU

PROFEŢII...

Mi-a căzut în mâini o carte: DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT, scrisă de Savatie Baştovoi.

Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:

„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»

Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.

„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.


„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“

„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”

Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953

Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi  subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.

Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.

O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.

Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?

Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.

O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.

Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.

Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.

DA' CU HEMORZONU' CE-AU AVUT?!?

Să te ferească Doamne Doamne să te lovească hemoroidu'.

Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.

O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.

Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.

Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.

Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?

AND THE WINNER IS... VICTOR PONTA

Am sperat să câştige Ponta. Nu că mi-ar fi simpatic. Nu sunt simpatizantă PSD. Dar deja făceam alergie de câte ori îl vedeam pe Geoană.

Discursul micului Titulescu o fost OK trebuie să recunosc şi sper să se ţină de cuvânt şi să îl pună la punct pe Marean, primarul care este. Să fie începutul sfârşitului lui Vanghelie? Sper că da, pentru că m-am cam săturat de scrisorile lui de fiecare inceput de an în care promite marea cu sare şi nu face nimic. Nimic pentru noi, că pentru el...

Totuşi, îi urez lui Ponta succes pentru că nu va avea o misiune uşoară.

ATENŢIE S-AU DESCHIS UŞILE...

... Palatului Parlamentului.
Palatul Parlamentului, sau Casa Poporului, cum i se mai zice, este întruchiparea perfectă a zicalei: „nu este pentru cine se pregăteşte ci pentru cine se nimereşte". În cazul în speţă, nu a fost pentru Ceauşescu, ci pentru ăştia de ne conduc acum.

Am profitat de faptul că duminică a fost ziua porţilor deschise. Se pare că evenimentul are loc doar o dată pe an. De la unul din ghizii Palatului am aflat că de fapt se poate vizita şi în restul anului, dar contra cost (15 lei) şi nu cu un acces aşa de larg la camerele lui.

Am reţinut câteva date tehnice. Construcţia a început în 1983, este a doua mare clădire din lume după Pentagon, ocupă o suprafaţă de 365.000 de mp, este construită cu materiale exclusiv româneşti (marmură albă de Ruşchita, cristale de Mediaş, draperii cusute la mănăstirile din nordul Moldovei etc.).

Ca observaţii personale pot să spun că este o clădire imensă, impunătoare, care îţi taie răsuflarea. Cel mai tare m-a impresionat muzeul găzduit de Parlament. O bună bucată din istoria noastră se găseşte acolo. Cărţi vechi, medalii, fotografii ale înaintaşilor noştri, documente, steaguri, punctul forte al muzeului, după părerea mea, fiind cele două hărţi ale României Mari. Una dintre ele din 1919 şi cealaltă din 1939. Totuşi ceva lipsea de acolo. Sau poate nu am văzut eu. Nici un cuvânt, nici o poză, nici o referire la cel care a fost Ceauşescu. Mi s-a părut straniu, că doar în perioada lui s-a ridicat construcţia. Este o parte din istoria noastră, care nu cred că ar trebui trecută cu vederea, numai pentru că a fost o perioadă neagră. Un gând care mi-a trecut prin cap a fost acela că bine că a apucat Ceaşcă să termine lucrarea, că nu ştiu dacă cei care n-au condus şi ne conduc în continuare ar fi fost în stare să o termine. Mai există în Bucureşti construcţii începute în acea perioadă şi încă neterminate.

Per total nu regret experienţa, în ciuda faptului că a trebuit să aştept la coadă în frig două ore pentru a putea intra în Palat.

ÎNCOTRO?

OM = Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. (cf. DEXoniline.ro)

Citesc presa din aceste zile şi îmi pun întrebarea: Cât din definiţia de mai sus este adevărat? Redau numai câteva din titlurile ziarelor peste care mi-am aruncat o privire:

- Foto şocant / Şi-a ucis concubina şi a aruncat-o goală în stradă - Libertatea din 21.01.2010
- I-a ars penisul soţului, ca să nu o înşele - Libertatea din 22.01.2010
- Şi-a ucis colegul, apoi şi-a zburat creierii - Libertatea din 22.01.2010
- Înhumate lângă mama care le-a ucis - Libertatea din 21.01.2010
- A încercat să se sinucidă după ce a fugit cu banii locatarilor - Evenimentul zilei - 22.01.2010
- Tatăl subofiţerului criminal: "Toţi îl jigneau şi-l făceau în toate felurile" - realitatea.net - 22.01.2010

Şi lista ar putea continua. Violenţa predomină. În filme şi ceea ce este şi mai grav şi în desenele animate.

Nu numai ceea ce citesc în ziare şi văd la tv. mă pune pe gânduri, ci şi ceea ce văd şi trăiesc în jurul meu. La ultima ninsoare spre exemplu, după ce a nins o noapte intreagă, dimineaţa, când potecile încă nu erau formate, oamenii preferau să se lovească unii de alţii, decât să facă un pas în lateral, să îl lase pe cel care venea din sens opus să treacă şi apoi să îşi continue drumul. Ne jignim unii pe alţii din motive puerile cum ar fi diferenţele de opinie politică. Ne urâm chiar din cauza asta. Şi când spun asta, nu mă refer numai la „vârfurile" din politică, ci şi la noi oamenii de rând. Ne urâm vecinul care a îndrăznit să-şi ia o maşină mai „bengoasă", şi chiar îl pedepsim pentru asta. O zgâriem sau îi spargem vreun geam sau un cauciuc.

Despre valorile morale nici nu mai vorbesc. Sunt aproape inexistente. Amantlâcul a luat proporţii. Sunt demult apuse vremurile în care o căsnicie era sfântă. Acum, dacă nu ai amant/amantă nu eşti „cool".

Suntem nesimţiţi. Preferăm să aruncăm pe jos ambalajele care nu ne mai folosesc, decât să le punem în coşul de gunoi. Ne scoatem câinii „la plimbare" uitând să strângem în urma lor, străzile fiind pline de rahaţi. Personal, am văzut numai o femeie care strânge rahaţii celor doi câini pe care îi are în dotare. În rest Dumnezeu cu mila.

Suntem invadaţi de cerşetori. Săptămâna trecută, nici nu ajunsesem bine la mormântul familiei, când am fost abordată de un cerşetor, care nu s-a lăsat până nu mi-a smuls 1 leu. Dacă nu-i dădeam, nu aş fi avut pace. Era un individ de aproximativ 45-50 de ani, îmbrăcat cu o pereche de blugi aproape noi şi o haină bleumarin destul de curată. În mână avea o pungă nou nouţă pe care scria vodafone. Am încercat eu să-i spun că s-a inventat ceea ce se cheamă munca. Răspunsul lui a fost scurt: „Sunt vai de mama mea că am 5 copii acasă". Mi-a impus chiar cât să-i dau: de două pâini. M-am înfuriat. Până la urmă ca să scap i-am dat un leu.

Este mai uşor să ne plângem că nu avem, că nu ni se dă şi că nu ni se face, în loc să punem osul la treabă. Îi invidiem şi îi bârfim pe cei de lângă noi care au. Şi exemplele negative pot continua la nesfârşit.

Din păcate asta este tendinţa. Din rău în mai rău. Nu se întrevede nici o îmbunătăţire a situaţiei. În loc să evoluăm, noi involuăm. Din păcate nici cei care mai au o urmă de bun simţ şi educaţie, nu iau nici o atitudine, trecând resemnaţi pe lângă specimenele la care fac referire mai sus. De frică, de lehamite, e greu de spus.

Ca să revin la definiţia cu care am început, întreb şi eu ca gâgă, unde este şi în ce constă superioritatea omului?

Închei cu o altă ştire găsită tot în Libertatea, în care un câine s-a dovedit a fi mai „uman", adoptând câţiva pui de pisică rămaşi fără mămica lor. S-a ataşat atât de tare de puiuţi, încât a început să producă lapte.

ABIA ACUM AM ÎNŢELES...

... De ce nu am fost în stare să-l votez pe Geoană. M-am edificat acum, în urma fulminantelor declaraţii ale „prostănacului" şi ale ilustrei sale neveste Mihaela, dragostea lui.

Deci atacul energetic bată-l vina, a fost cauza faptului că atunci când am intrat în cabina de vot, ştampila pe care o ţineam în mână, nu a vrut cu nici un chip să se îndrepte spre pătrăţica lui Geoană, îndreptându-se cu pas vesel şi hotărât către cea a lui Băsescu.

Vreau să menţionez că am simţit acest atac şi în turul doi. Atac care a fost mult mai puternic decât în primul tur, ştampila fiind atrasă şi mai tare de pătrăţica unde era scris numele lui Băsescu.

P.S. Acest post este o ironie şi trebuie tratat ca atare.
P.P.S. Mare îţi este grădina Doamne!

Instantaneu din sectorul care este

Deşi alegerile s-au terminat de mai bine de o lună, pe Şoseaua Viilor, în sectorul care este, încă mai există postere cu Geoană.

Semne bune anul n-are

 Toată lumea se bucură când trecem într-un an nou. Este un gest optimist. Toţi sperăm ca anul nou să fie ceva mai bun decât cel vechi. Sigur, unora chiar li se şi întâmplă şi mă bucur pentru ei.

Din păcate, eu am primit în fiecare zi numai veşti proaste. Trec peste ceea ce mi s-a întâmplat mie, fapte minore de altfel – mi s-a inundat pivniţa şi mi s-a stricat calculatorul (a decedat cooler-ul). Câţiva apropiaţi de ai mei au păţit-o destul de rău. Şeful meu s-a intors cu maxilarul spart din concediul de câteva zile pe care l-a petrecut la schi iar o colegă s-a ales cu o unghie smulsă. Reparabile şi acestea, dar cu ceva suferinţă totuşi.

Însă vestea care m-a mâhnit azi cel mai mult a fost cea legată de moartea cârcotaşului Toni Tecuceanu, care dădea viaţă scenetelor din emisiune. Era un om tânăr şi este mare păcat că s-a stins atât de repede. Citisem din ziare că este bolnav, într-o stare destul de gravă, dar tot timpul am sperat că se va face bine. Nu s-a întâmplat. Dumnezeu a avut alte planuri cu el se pare. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Condoleanţe familiei.

LA MULTI ANI 2010!