duminică, 30 octombrie 2011

LUMEA LUI BANCIU SAU IMI PUTE TOT

Îi urmăream cu plăcere comentariile lui Radu Banciu pe vremea când prezenta Turul Franţei. Era altceva. Mi-a părut rău când nu l-a mai comentat. M-am bucurat ca l-am regăsit la Sport Total FM şi la Sport.ro. Ca jurnalist sportiv e in regulă. Ştie toate dedesubturile şi le critică.

Mai nou, de când este la B1, a trecut la mondenităţi şi la răutăţi. S-a transformat încet-încet în Mircea Badea şi în Cristian Tudor Popescu. Doi în unu. E deasupra tuturor, cel mai deştept, fără de prihană şi îi pute tot. Se pare că nimic nu îi este pe plac.

Îşi alege victime uşoare. Nu luptă ca de la bărbat la bărbat.

Una dintre victime Andreea Raicu: Probabil că i-a refuzat „bărbatului" Banciu o „suptilizare" şi acum îi urmăreşte greşelile şi o taxează. La greu. O emisiune nu i-a fost de ajuns. I s-a părut că nu a fost destul de convingător. I-a mai trebuit o emisiune. Probabil şi a treia, dar nu l-am mai urmărit.

O altă victimă - emisiunea Cronica Cârcotaşilor de miercuri, o ediţie specială, în care invitaţii îşi exprimau păreri cu privire la faptul că emisiunea trebuie să meargă mai departe. După părerea „specialistului" Banciu, emisiunea a fost penibilă şi invitaţii jalnici. Eu am văzut acea emisiune ca un strigăt de ajutor: Ce facem? Continuăm sau nu? Dacă da, cum? Dar mă rog, se pare că Banciu nu este capabil de compasiune, gândindu-se probabil că lui nu i se poate întâmpla.

Asta mă duce cu gândul la o întrebare: De ce Razii de noapte s-a transformat in Lumea lui Banciu? De ce Naum a dispărut din peisaj?

In fine, părerea mea este că ar trebui s-o lase mai uşor, altfel va cădea în derizoriu şi nu ştiu la ce îi foloseşte.