luni, 29 martie 2010

PROFEŢII...

Mi-a căzut în mâini o carte: DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT, scrisă de Savatie Baştovoi.

Am citit-o pe nerăsuflate, curiozitatea findu-mi stârnită de citatul aflat pe ultima copertă, citat pe care îl reproduc aidoma:

„«Eutanasia va fi un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare", scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene şi consilier privat al lui Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieţii, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[...] din clipa în care a fost depăşită vârsta de 60-65 de ani, omul trăieşte mult prea îndelungat fără a produce şi costă foarte mult societatea [...]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societăţii, este mult mai preferabil ca maşina umană să se oprească brutal decât să se deeterioreze progresiv. Logica socialistă este libertatea şi libertatea fundamentală este sinuciderea. în consecinţă, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate", conchide cinicul politician profet.»

Cartea începe tot cu câteva citate, sub titlul de capitol: Din „profeţiile" lui Bertrand Russel.

„Reducerea numărului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.


„Până acum războiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale. Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient. Dacă la fiecare generaţie s-ar răspândi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sunt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.

„În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie.“

„Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vîrstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“

„Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie… Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie. Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decît sub conducerea unui guvern mondial.”

Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953

Cartea se vrea un roman, dar un roman care te pune pe gânduri. Cel puţin pe mine m-a pus, şi făcând legături cu ceea ce se întâmplă în realitate, îmi dau seama că deşi  subiectul este un pic forţat, un sâmbure de adevăr există totuşi.

Acţiunea se petrece undeva în viitor. Personajul principal pe nume Iacob Kohner, primeşte o scrisoare din partea primăriei, scrisoare în care este anunţat că are de plătit o taxă de 202 euro, cheltuieli de eutanasie şi cremaţie a mamei sale care împlinise vârsta de 65 de ani. Nu pentru că era bolnavă, pe patul de spital, în vreo fază terminală, ci pentru că pur şi simplu împlinise 65 de ani. Aşa stipulează o lege a vremii, legea 182/110, a eutanasiei, cu privire la întreruperea funcţiilor fizice la persoanele devenite inapte pentru viaţa socială.

O altă lege a vremii respective care l-a afectat pe Kohner era taxa pentru al doilea copil, legea permiţând doar primului născut să aibă urmaşi. Iacob personajul nostru fiind al doilea copil al familiei a fost castrat, fratele lui mai mare, Raul permiţându-şi să renunţe la dreptul de a avea urmaşi în schimbul sumei de 100.000 de euro.

Revenind la realitate, îmi dau seama că, deşi nu există astfel de legi, tendinţa de a diminua numărul populaţiei există. În sprijinul afirmaţiei mele stă chiar articolul postat anterior, în care semnalam dispariţia unui medicament românesc, ieftin şi bun şi înlocuirea lui cu un altul, adus din afară, de 8 ori mai scump şi fără nici o eficacitate. Ce fac oamenii care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu-şi permit medicamente scumpe? Ce şansă au?

Ca o coincidenţă, tocmai azi, Băsescu spunea că 45% din diagnosticele pe care le pun doctorii azi în România sunt eronate. Bine aici, mai mult ca sigur, este vorba şi de incompetenţa medicilor care omoară pacienţii cu zile, purtându-i pe drumuri de la un spital la altul.

O altă coincidenţă, sau poate că nu, Boc prin noua lege a pensiilor, vrea ca vârsta de pensionare să crească exact până la vârsta scrisă în carte... 65 de ani. De la serviciu, direct la Bellu.

Un alt argument care îmi vine în minte este vestitul CODEX ALIMENTARIUS, adoptat cu brio şi de parlamentarii noştri în 2009. Ce prevede codexul? Se ştie deja şi nu mai are rost să comentez.

Cum se termină cartea? Dacă v-a trezit cât de cât interesul, puteţi să o cumpăraţi şi să o citiţi. Eu zic că merită.

duminică, 21 martie 2010

DA' CU HEMORZONU' CE-AU AVUT?!?

Să te ferească Doamne Doamne să te lovească hemoroidu'.

Nu ştiu cum este în alte oraşe, dar în Bucureşti au dispărut supozitoarele HEMORZON. Un medicament românesc, eficient şi ieftin, la mâna oricărui muritor de rând.

O rudă apropiată mi-a solicitat să-i cumpăr supozitoarele în cauză, fiind într-o uşoară indispoziţie. Intru la Dona. Doamna farmacistă îmi spune că nu mai au hemorzon, dar îmi recomandă cu multă căldură procto nu ştiu cum ca fiind foarte bun. Neştiind cât de urgentă era nevoia rudei si neavând altă farmacie în jur să mai întreb, am dat afirmativ din cap, că sunt de acord să-l cumpăr. Când mi-a zis cât costă mi-a picat faţă. 24 de lei. Asta ptr că aveam card. Fără - costă 26 de lei. Marfă elveţiană. Cu hemorzonu' scăpam mai ieftin. 3,2 lei.

Îmi întreb ruda a doua zi, cum se simte cu noile supozitoare. „Nu-s bune de nimic". Iar mi-a picat faţa. Aşa că m-am pus pe cautat traţionalul remediu sută la sută românesc. Peste tot acelaşi răspuns N-avem. S-a retras de pe piaţă. Vă recomand procto nu ştiu cum. În gândul meu le-am recomandat şi eu să şi le bage ele undeva şi am plecat nervoasă.

Până la urmă am reuşit să rezolv problema intrând într-un plafar şi rugând-o pe dna vânzătoare să-mi recomande ceva. Foarte amabilă mi-a întins două produse şi mi-a explicat şi modul de administrare. Un pic cam reticentă, ruda mea, a început tratamentul, care din fericire a avut efect.

Nu pot însă să nu mă întreb revoltată: cum e posibil ca să retragi un medicament ieftin şi bun de pe piaţă şi să bagi toate ciurucurile produse de alţii şi proaste şi scumpe? Mie una îmi miroase a comisioane grase. Oare în buzunarul cui ajung?